Sondaj de opinie
Cum procedați atunci cînd ați cumpărat un produs și constatați că acesta are un defect/viciu ascuns sau de alterare?
Alte sondaje
 
VREAU SĂ DEPUN
PLÂNGERE!!!
 
ÎN ATENŢIA
AGENŢILOR ECONOMICI
 
7 SFATURI UTILE PENTRU CONSUMATORI
 
CAMPANII DE INFORMARE
 
CONTACTE
Reprezentanții APCSP au efectuat o vizita de lucru la Biroul Central de Măsurări din Polonia. 17.07.2019  
  Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, la data de 12 iulie curent, a întreprins o vizită de lucru la Biroul Central de Măsurări, în scopul schimbului de experiență și buna cooperare între Republica Moldova și Polonia pe diverse domenii
400  
 
Masa rotunda organizată de APCSP cu privire la procurarea unui telefon mobil. 12.07.2019  
Astăzi, 12 iulie 2019, la inițiativa Dlui Iurie EREMIA, Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), a fost organizat o întâlnire cu consumatorii care au reclamat diverse probleme la procurarea telefoanelor mobile, în cadrul întrevederii consumatorii și-au exprimat
424  
 
Reprezentanții APCSP au efctuat o vizita de lucru la Biroul pentru Protecția Concurenței și Consumatorilor din Polonia (UOKIK). 11.07.2019  
  Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, la data de 10 Iulie curent, a întreprins o vizită de lucru la Biroul pentru Protecția Concurenței și Consumatorilor din Polonia (UOKIK). În cadrul întrevederii oficiale dintre reprezentații APCSP și ai UOKIK s-au discutat
417  
 
Reprezentanții APCSP au participat la seminarul privind "Abilitățile de Prezentare și Comunicare" 20.06.2019  
  Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP) a participat la data de 19 iunie curent la seminarul privind abilitățile de prezentare și comunicare, organizat în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană "Suport pentru cadrul infrastructurii calității în contextul DCFTA în Republica
1231  
 
Vezi mai mult: Comunicate de presă
Anunțuri
COMISIA DE CONCURS Lista învingătorilor la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de 18.06.2019  
AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHEREA PIEȚEI   COMISIA DE CONCURS   Lista învingătorilor la concursul pentru ocuparea funcției publice vacante de       Inspector superior al Direcției control produse industriale și servicii       Nr.   Numele, Prenumele candidatului 1 Moraru Oxana
 
Lista candidaţilor care au promovat proba scrisă şi sînt admişi la interviu pentru ocuparea funcţiei publice vacante 14.06.2019  
  AGENŢIA PENTRU PROTECŢIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHEREA PIEȚEI Comisia de Concurs   ANUNȚ Lista candidaţilor care au promovat proba scrisă şi sînt admişi la interviu pentru ocuparea funcţiei publice vacante, după cum urmează:        1. Inspector superior - Direcția control produse industriale și servicii - pe perioadă
 
Lista candidaţilor admişi la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante 07.06.2019  
  Lista candidaţilor admişi la concursul pentru ocuparea funcţiilor publice vacante, după cum urmează:      1. Inspector superior - Direcția control produse industriale și servicii - pe perioadă nedeterminată      Nr. Numele, Prenumele 1. Moraru Oxana       2. Specialist principal - Serviciul tehnologia informației și telecomunicații     Nr. Numele, Prenumele 1.  Gherasim
 
Vezi mai mult: Anunţuri
Campanie de informare privind drepturile consumatorilor

Găseşte-ne pe Facebook

Arrow Prev

Arrow Next
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 2161475 |  ieri: 382 |  azi: 46 |  online: 13   actualizat la: 19.07.2019
Creat de Brand.md