vezi mai mult

Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar
  
 
Stiaţi că... Achiziţionarea produselor textile
  
 
 
Prima   »  Sfaturi utile pentru consumatori » Clauze abuzive în contractele de investiție a capitalului în construcția bunurilor imobile

Clauze abuzive în contractele de investiție a capitalului în construcția bunurilor imobile  

21.08.2017
  259 Accesări  

Agenția pentru Protecția Consumatorilor  a remarcat o creștere a numărului de petiții privind solicitarea constatării clauzelor abuzive în contractele de investiție a capitalului în construcția bunurilor imobile.

Atunci cînd investitorul consideră că o clauză contractuală prejudiciază drepturile sale în calitate de consumator, poate să se adreseze cu o petiție, în formă scrisă. APC examinează petiția și întocmește, după caz, un act de constatare a clauzelor abuzive. Consumatorul după ce recepționează actul de constatare a clauzelor contractuale abuzive este în drept să se adreseze instanţei de judecată pentru a obţine recunoaşterea caracterului abuziv al clauzelor contractuale. Decizia finală asupra faptului că acestea sunt sau nu recunoscute ca fiind abuzive, aparține instanţei de judecată. La cererea consumatorului, APC  poate participa la ședința de judecată, în calitate de intervenient accesoriu.

Printre cele mai uzuale clauze abuzive sunt admiterea unei penalităţi în echivalenţa unei valori procentuale din valoarea bunului  imobil sau din suma datoriei pentru fiecare zi de întîrziere care o va achita consumatorul în cazul încălcării termenelor de achitare stabiliţi în contract şi a doar unei valori procentuale infime din suma achitată la zi de către beneficiar.

O altă prevedere considerată abuzivă este clauza contractuală prin care consumatorului îi este restricționat timpul de prezentare a obiecțiilor referitoare la calitatea lucrărilor executate la blocul de locuit și în apartament. Conform prevederilor art. 269 alin. (1) al Codului Civil regăsim că în contractul pentru executarea de lucrări, dreptul ce se naşte din viciul construcţiei se prescrie în termen de 5 ani.    

Potrivit prevederilor din unele contracte, consumatorul este în drept să solicite unilateral și anticipat rezilierea contractului din varii motive, compania angajîndu-se să restituie mijloacele bănești încasate de la consumator cu perceperea unui comision de cîteva % din costul imobilului. În unele condiții de reziliere a contractului din inițiativa consumatorului, se poate prevedea abuziv posibilitatea restituirii mijloacelor bănești, doar după vînzarea imobilului către o terță persoană/ încheierii unui contract cu alt investitor.   

Întru evitarea clauzelor abuzive în contractele încheiate, APC recomandă  consumatorilor înainte de a semna:

·        să citească contractul;

·        să ceară întotdeauna detalii despre clauzele contractuale pe care nu le înțelege și/sau reformularea lor;

·        să negocieze clauzele care considerați că vă creează obligații care nu le veți putea onora;

·        să solicite includerea ofertelor sau carcateristicilor bunului care sunt declarate doar verbal;

·        să nu semneze niciodată un contract înainte de a-l citi și înțelege în totalitate;

·        să nu semneze niciodată un contract în care au rămas rubrici necompletate.

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Sfaturi utile pentru consumatori » Clauze abuzive în contractele de investiție a capitalului în construcția bunurilor imobile
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1310047 |  ieri: 1090 |  azi: 312 |  online: 32   actualizat la: 16.11.2017
Creat de Brand.md