vezi mai mult

Lista produselor nealimentare de calitate corespunzătoare ce nu pot fi înlocuite cu un produs similar
  
 
Stiaţi că... Achiziţionarea produselor textile
  
 
 
Prima   »  Sfaturi utile pentru consumatori » Află care sunt regulile afișării prețurilor

Află care sunt regulile afișării prețurilor  

16.08.2017
  119 Accesări  

Care sunt obligațiile comerciantului, atunci când afișează prețurile? Ce informații trebuie să găsești pe o etichetă?

  • Prețul este un factor crucial în decizia de cumpărare. Acesta este motivul pentru care el trebuie să fie afișat clar și, mai ales, trebuie să permită comparația cu alte prețuri; 
  • Prețul trebuie să fie exprimat în lei, să fie lizibil, să nu inducă în eroare și să fie final, incluzând toate taxele (cu TVA inclus); 
  • Pentru produsele vândute vrac, prin cântărire sau măsurare, este obligatorie numai indicarea prețului pe unitatea de măsură (kilogram, litru, metru etc.); stabilirea prețului final de vânzare se va face la momentul individualizării produsului, prin cântărire, măsurare etc.; 
  • În interiorul aceleiași unități, vânzătorul trebuie să indice același preț pentru produse identice; 
  • La produsele preambalate se indică preţul pe unitatea de măsură şi preţul de vânzare corespunzător cantităţii preambalate;
  • În cazul în care preţul pe unitatea de măsură este identic cu preţul de vânzare se indică numai preţul de vânzare;
  • În cazul produselor preambalate pentru care reglementările în vigoare prevăd indicarea atât a cantităţii nominale, cât şi a masei componentei solide, este suficient să se indice preţul pe unitatea de măsură al componentei solide;
  • Pentru produsele vândute în vrac prin cântărire sau măsurare este obligatorie indicarea numai a preţului pe unitatea de măsură;
  • În cazul livrării unui produs, cheltuielile privind ambalarea și transportul pot fi menționate separat, cu condiția ca mențiunea să fie clară, ușor de identificat și lizibilă; 
  • În cazul serviciilor (de exemplu: coafor, restaurant), prețurile trebuie indicate în mod vizibil, clar, accesibil pentru consumator (de exemplu: listă, catalog, afișare).      

Nu uita! 

  • Prețul final trebuie să fie clar indicat, inclusiv TVA, alte impozite și orice alte cheltuieli obligatorii (de exemplu, taxele de livrare); 
  • În cazul reducerilor, prețurile vechi și noi trebuie să fie clare; 
  • Imprimările mici pe etichetele de preț pot fi înșelătoare, așa că studiază produsele cu atenție; 
  • Normele de indicare a prețului nu se aplică la antichități, obiecte de artă și licitații.

Reduceri și vânzări. La ce trebuie să fii atent în sezonul de reduceri?

Vânzătorul are o mare libertate în determinarea prețului, dar dacă se hotărăște să facă o vânzare cu preț redus (lichidare, soldare, promoție etc.), trebuie să respecte anumite reguli: 

  • Orice reducere de preț trebuie indicată în mod clar, astfel încât să nu existe nicio îndoială în privința prețului care trebuie plătit; 
  • Prețul indicat trebuie să fie prețul total, adică prețul cu toate taxele incluse și incluzând toate serviciile care trebuie plătite suplimentar de către consumator; 
  • Prețul redus trebuie să fie inferior prețului de referință; prețul de referință reprezintă cel mai scăzut preț practicat în același spațiu de vânzare, în perioada ultimelor 30 de zile, înainte de data aplicării prețului redus.

Cumpărături din piețele stradale

Vânzătorii din piețele stradale nu sunt obligați să afișeze prețurile, dar trebuie să le indice înaintea cumpărării unui produs.

Atenție! O reducere de preț nu poate fi anunțată prin raportarea la prețul unui concurent sau la prețurile recomandate ale unui furnizor. Orice comerciant care anunță o reducere de preț trebuie să o raporteze la prețul de referință practicat în același spațiu de vânzare, pentru produse sau servicii identice.

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Sfaturi utile pentru consumatori » Află care sunt regulile afișării prețurilor
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1310048 |  ieri: 1090 |  azi: 313 |  online: 33   actualizat la: 16.11.2017
Creat de Brand.md