vezi mai mult

„TAXIMETRU. Ce trebuie să cunoaștem despre acest mijloc? Și cum funcționează acesta?”
  
 
Află ce trebuie să știi când îți alimentezi mașina la stațiile PECO
  
 
Produsele necorespunzătoare sau produsele cu defect
Vezi în : româna     // 4895.374 Kb  
 
Prima   »  7 Sfaturi utile pentru consumatori » Recomandări utile pentru consumatorii, care intenţionează să achiziţioneze bunuri din metale preţioase şi pietre preţioase

Recomandări utile pentru consumatorii, care intenţionează să achiziţioneze bunuri din metale preţioase şi pietre preţioase  

10.07.2011
  655 Accesări  

Fie că doriţi să faceţi un cadou deosebit prietenei sau soţiei, fie că doriţi să faceţi o investiţie sau pur şi simplu vă plac bijuteriile, fiecare dintre consumatori poate ajunge la un moment dat în situaţia de a cumpăra obiecte din metal preţios sau pietre preţioase. Desigur, faţă de toate celelalte produse pe care le cumpărăm în mod frecvent, piaţa bijuteriilor vehiculează preţuri ridicate, prin urmare atenţia spre informare şi detalii trebuie să fie cu atît mai mare.

Astfel, Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor vine cu unele sfaturi utile pentru dvs. care trebuie respectate la cumpărarea bijuteriilor din metale preţioase şi pietre preţioase. În speranţa unei alegeri bune, vă recomandăm următoarele:

  • Informaţi-vă cît mai mult despre produse, preţuri, calitate, structură, comercianţi, autorizaţii (activitatea de întreprinzător în domeniul metalelor preţioase şi pietrelor preţioase se desfăşoară în bază de licenţă) etc. din magazine, reviste, reclame, internet sau sfaturile altora;

! Nu vă lăsaţi păcăliţi de oferte cu preţ bun, doar ca să achiziţionaţi repede!

  • Verificaţi şi comparaţi produsele şi preţurile oferite pe piaţă la diferiţi agenţi economici;
  • Cereţi detalii corecte, precise şi complete referitor la produsul cumpărat.
  • Informaţi-vă suplimentar despre termenul de garanţie oferit produsului, precum şi adresa unde vă veţi putea adresa în cazul unor eventuale probleme de reparaţie sau deservire;
  • Cereţi informaţii înainte de cumpărarea unei bijuterii despre caracteristicile exacte ale pietrei conţinute în aceasta.
  • Asiguraţi-vă că bijuteria sau piatra achiziţionată are un certificat în care să fie descrise caracteristicile la vînzare ale pietrei. La pietre preţioase se raportează: diamantele naturale, smaraldele, rubinele, safirele, alexandritele şi perlele naturale (cu excepţia celor de rîu şi de lac), în formă naturală şi prelucrată, precum şi formaţiile unicale de chihlimbar.
  • Reţineţi ! Articolele din metale preţioase şi pietre preţioase scoase la vînzare trebuie să aibă etichete plumbuite cu indicarea denumirii lor, producătorului, articolului, titlului, greutăţii şi preţului pentru 1 gram, tipul garniturilor, caracteristica lor, greutăţii şi preţului cu amănuntul al articolului.
  • Verificaţi produsul pe care doriţi să-l achiziţionaţi dacă este marcat (marcarea fiind obligatorie), deoarece toate persoanele juridice şi fizice, care în activitatea lor utilizează metale şi pietre preţioase, sînt obligate să aibă semnul său de marcare (semn special care indică producătorul pe bijuterii şi pe alte articole finite din metale preţioase, înregistrat într-un registru special) înscris în Registrul de stat al semnelor nominale aplicate pe articolele şi obiectele fabricate din metale şi pietre preţioase deţinut de Camera de Stat pentru Supravegherea Marcării;
  • Pentru articolele din metale preţioase, fabricate şi/sau introduse în ţară pentru comercializare, se stabilesc următoarele titluri:

       -pentru aur: 375; 500; 585; 750; 900; 958;

       -pentru argint: 800; 830; 875; 925; 960;

       -pentru platina: 900; 950;

       -pentru paladiu: 500; 850.

  • În cazul în care aţi achiziţionat un produs din metale preţioase sau pietre preţioase, iar agentul economic nu vă acordă nici un termen de garanţie, legislaţia Republicii Moldova prevede termenul minim de garanţie 24 luni pentru articolele din metale preţioase, pietre scumpe şi semipreţioase ( anexa nr. 3, pct. 12 al Hotărîrei Guvernului nr. 1465 din 08.12.2003 cu privire la aprobarea Regulilor de înlocuire a produselor nealimentare şi a termenelor de garanţie).
  • Conform anexei nr. 2, pct. 1 al Hotărîrei Guvernului nr. 1465 din 08.12.2003, articolele de bijuterie (articole din metale preţioase, pietre scumpe, din metale preţioase şi montate cu pietre semipreţioase şi sintetice, pietre preţioase şi şlefuite) de calitate corespunzătoare, nu pot fi înlocuite cu un produs similar.
  • Cumpărătura trebuie însoţită de bon de casă sau factură fiscală, conform legii. Verificaţi restul dvs. înainte de a părăsi magazinul! Dacă utilizaţi un card de credit nu daţi numărul de Pin nimănui, şi nu permiteţi nimănui să vadă ce cod introduceţi în momentul cînd tastaţi Pin-ul la casă;

În cazul în care aţi fost înşelat la cumpărarea unui obiect din metale preţioase şi pietre preţioase, este necesar să vă adresaţi iniţial cu o reclamaţie la vînzător, iar în cazul în care nu sunteţi de acord cu rezultatul examinării reclamaţiei de către vînzător sau vi s-a refuzat satisfacerea ei, sau nu a-ţi primit nici un răspuns în scris în decurs de 14 zile calendaristice, este necesar formularea unei reclamaţii către Direcţia relaţii cu consumatorii din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor (mun. Chişinău, str. E. Coca 28, bloc. III, bir.12, tel:74-14-64, fax: 218-522, e-mail: consumator@apc.gov.md)

 

Comentarii Adaugă comentariu
Nume, Prenume *:
E-mail:
Comentariu * caractere rămase
 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  7 Sfaturi utile pentru consumatori » Recomandări utile pentru consumatorii, care intenţionează să achiziţioneze bunuri din metale preţioase şi pietre preţioase
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 2277504 |  ieri: 1368 |  azi: 170 |  online: 0   actualizat la: 11.10.2019
Creat de Brand.md