Prima   »  Cazuri de succes » Și-a cerut depturile pentru "minus" o zi de vacanță

Și-a cerut depturile pentru "minus" o zi de vacanță  

21.06.2018
  500 Accesări  

Un consumator s-a adresat către Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței după ce achitând un serviciu turistic în Ucraina, s-a dovedit că i s-au prestat servicii de transport neconforme.  Alegând un sejur de două persoane, acesta împreună cu tatăl său pensionar, au stabilit să se întâlnească cu transportatorul în dimineața zilei de marți. După mai multe ore de așteptare, șoferul nu s-a mai prezentat. Din acest motiv, tatăl consumatorului  a revenit în r-nul Sângerei  unde locuia. În acest timp, consumatorul a reușit să ia legătura cu reprezentanții agenției de turism, care i-au propus ca în dimineața zilei următoare, clientul să se urce cu autocarul de la Chișinău, iar tatăl acestuia de la Bălți. Astfel, consumatorii au fost nevoiți să achite suplimentar  pentru a ajunge în Ucraina, pierzând și o zi de foaie turistică.

În aceste condiții, consumatorul  a înaintat o petiție către Agenție, unde a solicitat întreprinderea măsurilor legale în vederea restituirii prejudiciului material cauzat (cheltuieli suplimentare pentru transport Bălți-Chișinău-Koblevo, cheltuieli suplimentare pentru transport din r.Sângerei, o zi de cazare în hotel pentru 2 persoane etc.) În rezultat, conflicul dintre consumator și agent economic a fost mediat, oferindu-se pentru aceasta o compensație în mărime de cca 1500 lei.

 

 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Cazuri de succes » Și-a cerut depturile pentru "minus" o zi de vacanță
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1756800 |  ieri: 1941 |  azi: 1501 |  online: 59   actualizat la: 19.11.2018
Creat de Brand.md