Prima   »  Cazuri de succes » Conaționalii noștri își cunosc drepturile de consumator

Conaționalii noștri își cunosc drepturile de consumator  

14.12.2018
  324 Accesări  

Statisticile Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței arată că pentru primele 9 luni ale anului 2018, consumatorii au rămas nesatisfăcuți de mobilierul procurat în 20 dintre cazuri, dintre care 12 petiții se referă la neconformitatea ușilor/ferestrelor și 8 petiții la cea a mobilei.

Prin urmare la începutul lunii decembrie a fost soluționată pe cale amiabilă reclamația unei doamne originare din Telenești, care a achiziționat o masă pentru o rudă a sa din Italia. Masa a fost transportată în maximă siguranță, însă persoana care avea să exploateze bunul a constatat că aceasta nu corespunde spațiului pregătit pentru amplasare. În aceste condiții, conaționala noastră din Italia i-a cerut rudei sale să solicite banii pentru produs agentului economic ori să-l înlocuiască, relatându-i despre inconveniențele apărute.

Agentul economic nu a fost de acord să revendice drepturile consumatoarei timp de 14 zile calendaristice. Drept rezultat, fiind sesizată de consumatoare, Agenția a intervenit, contribuind la returnarea 7500 lei, fiind mediată cu succes situația conflictuală.

Într-un alt caz, o femeie a comandat de la un agent economic o ușă pentru exterior din material MDF, achitând o valoare de 8500 lei. Consumatoarea a fost asigurată că chiar dacă nu ușa nu este fabricată din lemn natural, produsul este calitativ și rezistent. După 3 luni de la instalarea bunului, consumatoarea a depistat că ușa începe să se deterioreze (se umflă materialul și ușa nu poate fi închisă). Adresându-se imediat către întreprinzător, aceasta i-a cerut remedierea problemei, prin repararea produsului sau înlocuirea acestuia. Prin stabilirea unui acord tacit, agentul economic a remediat deficiențele apărute la produs plus prin efectuarea lucrărilor de construcție a unui acoperiș deasupra ușii.

 

 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Cazuri de succes » Conaționalii noștri își cunosc drepturile de consumator
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 2366357 |  ieri: 2226 |  azi: 386 |  online: 43   actualizat la: 06.12.2019
Creat de Brand.md