vezi mai mult

SINTEZA SĂPTĂMÂNALĂ A RECLAMAȚIILOR
  
 
Dăm start Campaniei "Spune NU- produselor contrafăcute!
  
 
Ședință de lucru a reprezentanților APCSP cu Organizația Națională de Protecție a Consumatorilor din România
  
 
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Colaborare în scopul implementării bunelor practici europene

Colaborare în scopul implementării bunelor practici europene  

21.09.2017
  455 Accesări  

Odată cu implementarea bunelor practici europene, conform acordului de asociere cu Uniunea Europeană, Institutul Național de Metrologie (INM), Agenția pentru Protecția Consumatorilor (APC) și un producător autohton au efectuat un șir de exerciții  pentru verificarea procedurii practice de inspecție a produselor preambalate din piața Republicii Moldova. Exercițiile practice au avut loc într-o atmosferă productivă, cu scopul de colaborare, găsirea lacunelor, analizarea și identificarea unor soluții (idei) pentru ca procedura de verificare a produselor preambalate să fie clară pentru toate părțile cointeresate: producătorul autohton și organul de inspecție. Datorită unor astfel de acțiuni, activitatea tuturor, devine mai transparentă și mai înțeleasă pentru consumatorul de rând. În scopul îmbunătățirii continue a acestei practici europene, vor mai urma, asemenea exerciții cu alți producători autohtoni și mese rotunde, la minister.

 
 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Colaborare în scopul implementării bunelor practici europene
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1718592 |  ieri: 700 |  azi: 118 |  online: 3   actualizat la: 23.10.2018
Creat de Brand.md