vezi mai mult

TABLOUL SĂPTĂMÂNAL AL RECLAMAȚIILOR
  
 
Curs de instruire privind identificarea produselor contrafăcute
  
 
CAMPANIA DE INFORMARE A PRESTATORILOR DE SERVICII ÎN REGIM TAXI
  
 
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Pentru primul trimestru al anului 2018, consumatorilor le-a fost restituită o sumă de peste 270 mii lei

Pentru primul trimestru al anului 2018, consumatorilor le-a fost restituită o sumă de peste 270 mii lei  

18.04.2018
  234 Accesări  

Consumatorii din Republica Moldova sunt tot mai informați despre drepturile pe care le au. Astfel, aceștia depun săptămânal, în mediu câte 20 de reclamații, care conform competențelor Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), sunt examinate și soluționate. De cele mai multe ori, petițiile înregistrate sunt soluționate pe cale amiabilă, consumatorii primind contravaloarea pentru produsele procurate. În acest context ținem să menționăm că, pentru primele trei luni ale anului curent, consumatorii au primit despăgubiri în valoare de 274, 204 lei, cu 43,979 mai mult față de aceiași perioadă a anului precedent.

Aceștia au obținut restituirea contravalorii pentru diverse produse, precum mașini de spălat, cuptoare electrice, televizoare, telefoane mobile, mobilier, încălțăminte, vestimentație, dar și pentru servicii. Cea mai mare sumă restituită pentru produsele neconforme este pentru telefoanele mobile, care alcătuiește în jur de 54 mii lei. Pe loc 2 la acest capitol se află obiectele de uz casnic electrice, pentru care consumatorii au primit 47 mii lei.

În cazul serviciilor prestate necorespunzător, cei mai mulți bani și-au regăsit locul în buzunarele consumatorilor, care au beneficiat de servicii de reparație a automobilelor prestate neconform (cca 16 mii lei) dar și pentru servicii turistice (12 mii lei).

Precizăm că, în anul curent unei consumatoare i-au fost restituiți peste 47 000 lei pentru procurarea unei căzi de baie neconforme. După o jumătate de an de exploatare a acesteia, consumatoarea a constatat  faptul că nu mai poate beneficia de investiția făcută, treptat nu mai erau funcționale sistemele performante cu jeturi de hidromasaj,  sistemul  de incalzire și filtrare a apei, prin urmare defectându-se procesorul căzii de baie. Astfel, prin implicarea APCSP, petiționarei i-au fost satisfăcute revendicările cerute și restituită suma de 47,536 lei pentru cada de baie procurată.

Alte sume mari consumatorii au investit, spre exemplu, în procurarea unui minitractor  de pe o platformă online (38 000 lei).  Când i s-a livrat tractorul,  cumpărătorul și-a dat seama că produsul său nu corespunde cu cel ales de pe site, și anume parametrii roților, care era necesar să aibă dimensiuni mai mari față de roțile tractorului livrat. În rezultatul intervenției inspectorilor APCSP, agentul economic vizat i-a înlocuit roțile necorespunzătoare ale tractorului cu unele de calitate corespunzătoare.

În ultimii ani se atestă o creștere a gradului de informare a cetățenilor față de drepturile de consumator pe care le dețin, aceștia revendicându-și drepturile, indiferent de sumele investite în procurarea produselor șii utilizarea serviciilor.

Astfel, printre cele mai  mici sume de bani restituite consumatorilor sunt 50 lei, sumă oferită de un taximetrist ca despăgubire, pentru că acesta nu a eliberat rest consumatorului din valoarea bancnotei primite; 100 lei- pentru procurarea unei jucării- pistol pentru copii ce avea defecte sau 500 lei. În ultimul caz, o consumatoare a luat atitudine atunci  când  și-a deteriorat geaca într-o plăcuță metalică din microbuz, prin implicarea Agenției restituindu-se prejudiciul cauzat în timpul transportării prin restituirea valorii hainei de 500 lei.

De la începutul anului 2018, în  adresa Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, consumatorii au depus cca 400 de reclamații.

 

 

 

 

 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Pentru primul trimestru al anului 2018, consumatorilor le-a fost restituită o sumă de peste 270 mii lei
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1594539 |  ieri: 670 |  azi: 50 |  online: 10   actualizat la: 18.06.2018
Creat de Brand.md