vezi mai mult

Locuitorii orașului Căușeni sunt consiliați
  
 
Conferința dedicată "Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor"
  
 
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței continuă vizitele de informare și consultanță
  
 
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Consumatorii și-au recuperat pe parcursul anului 2018 peste 1 mln lei

Consumatorii și-au recuperat pe parcursul anului 2018 peste 1 mln lei  

28.01.2019
  1022 Accesări  

Cetățenii din Republica Moldova  își cunosc drepturile pe care le au. Astfel, aceștia depun săptămânal, până la 40-45 reclamații, care conform competențelor Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței (APCSP), sunt examinate și soluționate. De cele mai multe ori, petițiile înregistrate sunt soluționate pe cale amiabilă, consumatorii primind contravaloarea pentru produsele procurate. În acest context ținem să menționăm că pentru anul 2018, consumatorii au primit despăgubiri în valoare de peste 1 mln lei.

Aceștia au obținut restituirea contravalorii pentru diverse produse, precum mașini de spălat, cuptoare electrice, televizoare, telefoane mobile, mobilier, încălțăminte, vestimentație, dar și pentru servicii. Cea mai mare sumă restituită pentru produsele neconforme este pentru telefoane mobile, care alcătuiește cca 152 mii lei.

Statisticile Agenției arată că electrocasnicele sunt pe locul 2 în topul produselor neconforme achiziționate de către consumatori, în buzunarul acestora revenind 93 mii lei, în timp ce pentru mobila neconformă, consumatorii au primit 60 mii lei.

În cazul serviciilor prestate necorespunzător, cei mai mulți bani și-au regăsit locul în buzunarele consumatorilor, care au beneficiat de servicii de reparație a automobilelor prestate neconform ( peste 27 mii lei) dar și pentru servicii turistice (16 mii lei).

Cea mai mare sumă restituită pentru anul 2018 este o despăgubire de asigurare în valoare de peste 340 mii lei, în urma producerii unui accident rutier.

De asemenea, un consumator s-a ales cu 53 000 lei în buzunar, valoarea achitată pentru executarea unor lucrări de reparație a fațadei locuinței. Serviciul prestat necorespunzător l-a costat pe agent economic restituirea sumei achitate și bineînțeles reputația acestuia în fața clientului.

Totodată unei consumatoare i-au fost restituiți peste 47 000 lei pentru procurarea unei căzi de baie neconforme.  

După o jumătate de an de exploatare a acesteia, consumatoarea a constatat  faptul că nu mai poate beneficia de investiția făcută, treptat nu mai erau funcționale sistemele performante cu jeturi de hidromasaj,  sistemul  de incalzire și filtrare a apei, prin urmare defectându-se procesorul căzii de baie. Astfel, prin implicarea APCSP, petiționarei i-au fost satisfăcute revendicările cerute și restituită contravaloarea căzii procurate.

Alte sume mari consumatorii au investit, spre exemplu, în procurarea unui minitractor  de pe o platformă online (38 000 lei).  Când i s-a livrat tractorul,  cumpărătorul și-a dat seama că produsul său nu corespunde cu cel ales de pe site, și anume parametrii roților, care era necesar să aibă dimensiuni mai mari față de roțile tractorului livrat. În rezultatul intervenției inspectorilor APCSP, agentul economic vizat i-a înlocuit roțile necorespunzătoare ale tractorului cu unele de calitate corespunzătoare.

Cea mai mica sumă restiutită consumatorilor poate fi considerată: 6, 80 lei pentru un coș de lozie defect procurat de la un supermarket din capitală, însă sunt cazuri când consumatorii primesc și 1 leu, suma pe care o achită consumatorii achitând telefoane mobile la promoții propuse pe piață.

Aceste sume arată, că indiferent de suma investită, consumatorii iau atitudine și cer revendicarea drepturilor acestora, solicitând contravaloarea produselor procurate.

Printre cele mai neobișnuite cazuri, care parvin în atenția Agenției sunt deservirea necorespunzătoare a unei consumatoare într-o cafenea prin preluarea incorectă a rezervării pentru masă de către angajatul centrului de agrement; conflict între consumatori și agent economic la desfășurarea unei nunți, la organizarea funeraliilor, cazuri și situații din viață, cu care ne confruntăm și, care pot genera pretenții în calitatea noastră de consumatori.

În total pentru anul 2018, consumatorii au depus în adresa APCSP - 1700 de petiții, cu 800 mai puține față de anul 2017. 

 

 

 
  Mărimea textului în document
Close
Prima   »  Presa   »  Comunicate de presă » Consumatorii și-au recuperat pe parcursul anului 2018 peste 1 mln lei
Adresa: mun.Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012. Tel. +373 22 501 980    Fax. +373 22 501 981
Total vizitatori: 1935349 |  ieri: 2007 |  azi: 291 |  online: 12   actualizat la: 19.03.2019
Creat de Brand.md