print
Sfaturi utile pentru părinţi grijulii
02.06.2015
1315 Accesări

De ziua copiilor, numărul jucăriilor vîndute crește simțitor cît și pericolul ca aceste jucării să nu fie sigure, prezentând riscuri pentru sănătatea copilului Dvs.

  Siguranţa unei jucării depinde nu numai de jucărie în sine, ci și de modul în care este folosită și de vârsta copilului. Cele mai frecvente riscuri pentru siguranța copilului ar fi:

- părți sau fragmente ale jucăriilor ce pot fi înghițite de către copii, existând riscul asfixierii;

- substanțe chimice ce fac plasticul mai puțin dur folosit în jucării au repercursiuni foarte grave asupra rinichilor și ficatului copiilor;

- jucăriile netestate prezintă riscul de tăiere datorită părților ascuțite;

Pentru a evita aceste riscuri, A.P.C. vine cu un șir de recomandări:

  • Cumpărați jucăriile întotdeauna din magazine și puncte de vânzare online demne de încredere
  • Citiți toate avertismentele și instrucțiunile

  Consultați recomandările referitoare la vârstă și la siguranță - luați-le în serios. Conform actelor normative se admite plasarea pe piață doar a jucăriilor care întrunesc cerințele esențiale de securitate, confirmate prin marca de conformitate SM.

  • Alegeți jucării potrivite pentru vârsta copilului, capacitățile și aptitudinile sale

  Jucăriile care nu sunt destinate unui grup de vârstă specific al copiilor pot să îi rănească. Asigurați-vă că urmați recomandările referitoare la vârstă - în special simbolul de interzicere care vizează copii între 0 și 3 ani și cuvintele „nu este potrivită pentru copiii sub 36 de luni" însoțite de indicarea pericolului.

  • Nu cumpărați jucării cu părți mici, detașabile, pentru copii sub 3 ani

  Nu uitați că copii au căile respiratorii mai înguste decît le au adulții. În acest sens, evitași jucăriile cu componenete de dimensiuni reduse pentru copiii mici. Acestea pot fi înghițite, pot provoca înecarea sau pot fi introduce în urechi sau nas. Fiți precauți la toate elementele mici care pot fi cu ușurință desprinse de copilul dvs. Periodic verificați rezistența și uzura acestora.

  • Materialele din interiorul jucăriilor

  Materialele din interiorul jucăriilor de pluș pot îneca copilul. Verificați dacă toate cusăturile sunt sigure.

  • Margini ascuțite

  Verificați dacă jucăriile nu au margini ascuțite sau așchii care pot provoca leziuni copilului dvs.

  • Jucăriile cu aspect de aliment

  Nu cumpărați jucării pe care copii le-ar confunda cu un aliment. Acestea ar prezenta un risc, deoarece copilul va incerca sa le mănînce.

  • Jucăriile cu păr

  Părul desprins dintr-o jucărie poate fi periculos pentru copii mici. Verificăți dacă toate firele de păr sunt bine prinse.

  • Capcane pentru degete

  Jucăriile care se pot îndoi/strînge sau care au balamale pot fi capcane pentru degetele mici de copil. Verificați dacă elementele de închidere funcționează în mod corespunzător.

  Jucăriile cu gloanțe, săgeți și alte jucării cu proiectile de înaltă viteză pot fi periculoase, cauzînd diverse leziuni. Acestea cel puțin ar trebui să conțină averismentul "Atenție! A nu se ținti ochii sau fața!"

  • Jucăriile alimentate electric

  Dacă sunt branșate direct la rețea, verificați starea cablului și prizelor; dacă jucăria utilizează un transformator/redresor, verificați ca acesta să furnizeze o tensiune mai mică de 24 V; este indicat ca părinții să supravegheze copiii atunci cand se face alimentarea jucariei.

  • Jucăriile care funcționează cu baterii

  La aceste jucării pot surveni anumite accidente care pun în evidență riscurile inerente acestui tip de jucării, ca:

- riscuri de arsuri prin contact cu bateriile în cazul supraîncălzirii acestora;

- riscuri de scăpări ale electrolitului care poate provoca arsuri ale pielii, ochilor sau intoxicare in caz de ingerare;

- riscuri de explozie a bateriilor care pot produce arsuri ale pielii sau afectări ale ochilor;

- trebuie să se acorde atenție la sensul de branșare a bateriilor și la durata lor de viață.

  După ce ați cumpărat o jucărie

  • Urmați cu atenție instrucțiunile pentru asamblarea și utilizarea sa corectă.

Păstrați într-un loc sigur instrucțiunile și informațiile despre jucăria.

  • Supravegheați copiii atunci când se joacă

  Asigurați-vă că toate jucăriile sunt utilizate cum se cuvine și sunt potrivite pentru vârsta și capacitățile copilului. În cazul anumitor jucării - cum ar fi scuterele, patinele cu rotile și bicicletele - ar trebui să se poarte întotdeauna căști și alte echipamente de protecție.

  • Din când în când, verificați starea jucăriilor, deoarece jucăriile stricate sau uzate ar putea răni copilul și i-ar putea afecta sănătatea și siguranța. Îndepărtați imediat jucăriile stricate.
  • Îndepărtați toate ambalajele

  Păstrați întotdeauna instrucțiunile. Asigurați-vă că ambalajul în plastic nu constituie un obiect de joacă pentru copii, deoarece poate fi pus pe cap și aceștia riscă să se sufoce.

  • Învățați-i pe copii să își aranjeze jucăriile, pentru a evita accidentele.

  Nu lăsați jucării pe scări sau pe podea în zone din casă prin care se circulă.

  Dragi cetăţeni, nu fi-ţi indiferenţi atunci cînd se încalcă drepturile dumneavoastră în calitate de consumator, apelaţi la linia telefonică fierbinte 022 741464 şi 080028028  (apel gratuit din teritoriul Rep. Moldova) sau vă aşteptăm la Agenţie pentru a depune o petiţie, str.Vasile Alescandri, 78, et. 1, bir. 101. 

  Serviciul de informare şi comunicare cu mass-media

tel. 022 501 999

 

 

 

Tel. +373 22 501 980
Fax +373 22 501 981
Copyright © 2019 Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței.