print
Doi consumatori și-au recuperat 48 000 Euro în urma tărăgănării dării în exploatare a imobilelor
07.06.2019
545 Accesări

 

La data de 06 iunie 2019, Dna Mariana Melnic, inspector principal din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, a participat în cadrul emisiunii "День за Днем", la postul de televiziune Publika.

În cadrul emisiunii a fost abordat subiectul cu privire la Contractele de investiție în spațiile locative, prevederile acestora, termenii de executare a lucrărilor, drepturile și obligațiile agenților economici și ale consumatorilor.

        De asemenea, s-au abordat două cazuri de succes, în care, pentru nerespectarea prevederilor contractuale a termenului de dare în exploatare a spațiului locativ, consumatorilor le-au fost restituite sume a câte 24000 euro fiecare.

Agenția îndeamnă consumatorii să fie mai prudenți, să examineze contractele înainte de semnarea acestora, și să nu ezite să ceară explicații de la agentul economic privind prevederile expuse în contracte."

 

Tel. +373 22 501 980
Fax +373 22 501 981
Copyright © 2019 Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței.