print
Reprezentanții APCSP, prezenți la un curs de instruire privind Respectarea regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților.
26.09.2019
511 Accesări

 

 

Angajații Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, au participat la data de 26 septembrie 2019, la un curs de instruire organizat de Autoritatea Națională de Integritate cu privire la  " Respectarea regimului juridic al conflictelor de interese și al incompatibilităților, reglementate de prevederile Legii nr. 133 din 17.06.2016".

S-au discutat teme cu privire la asigurarea respectării prevederilor art. 25 și 26 a Legii nr. 158 din 4 iulie 2008 cu privire la funcţia publică şi statutul funcţionarului public, soluționarea conflictelor de interese și incompatibilităţi generale pentru funcţionarii publici din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.

 

 

 

 

Tel. +373 22 501 980
Fax +373 22 501 981
Copyright © 2019 Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor și Supravegherea Pieței.