DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Noutăți Cazuri de succes Trotinetă electrică neconformă!
Trotinetă electrică neconformă!
Istorii de succes
Trotinetă electrică neconformă!
eye
1047

Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, autoritatea abilitată cu funcții de protecție a consumatorilor, prin activitățile multiple pe care le derulează,  informează cetățenii cu privire la drepturile de consumator ce trebuie să și le exercite în orice situație în care acestea le-au fost lezate. Astfel, că un consumator  protejat este consumatorul educat de la o vârstă fragedă prin oferirea unui model de manifestare a drepturilor și intereselor economice ale familiei, prin urmare, a întregii societăți.

În acest context, un consumator din Chișinău a procurat o trotinetă electrică. După prima utilizare, consumatorul a constatat că, acumulatorul trotinetei se descarcă după parcurgerea a 15-17 km, în loc de 25 km indicate în acte, în același timp s-a mai depistat și o vibrație care ar duce la un disconfort în timpul deplasării. Prin urmare, consumatorul a adus trotineta înapoi la magazin prin care a solicitat să îi fie returnați banii. Aceasta, însă, a refuzat să-i restituie contravaloarea bunului procurat. În rezultat, consumatorul a sesizat Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, care luând legătura cu agentul economic vizat, reclamația a fost soluționată pe cale amiabilă, agentul economic a restituit contravaloarea trotinetei procurate în valoare de 7219 lei.

17 April | 2024
 Participarea ISSPNPC în cadrul celei de-a 13-a reuniuni a Platformei Societă...
Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor  din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării  a participat  în cadrul celei de-a 13-a reuniuni a Platformei Societății Civile UE-Moldova unde s-a pus în discuție progresul țării noastre pe calea integrării ...
16 April | 2024
Centrul de Excelență în Administrarea Afacerilor în vizită la ISSPNPC
Azi, data de 16 aprilie 2024, Inspectoratul de Stat Pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării, punctul național de contact în domeniul protecției consumatorilor a găzduit un grup de studenți ai Centrului de Excelență în Administrarea Afaceri...
12 April | 2024
ISSPNPC în vizită de consultanță în cadrul Colegiului Cooperatist
Astăzi, 12 aprilie 2024,  Inspectoratulde Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a efectuat o vizită de consultanță cu participarea studenților din cadrul Colegiul Cooperatist din Republica Moldova. Scopul evenimentului a fost ...