Agenția pentru Protecția Consumatorilor, Inspectoratul General de Poliție și Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor, atenționează cumpărătorii că, de regulă, în ajun de sărbători se majorează substanţial fluxul de mărfuri şi produse alimentare comercializate, care nu întotdeauna au acte de proveniență sau corespund calității stabilite.
În preajma sărbătorilor de iarnă, în perioada 22 decembrie 2016 – 15 ianuarie 2017, reprezentanți ai mai multor instituții (IGP, APC, ANSA) vor întreprinde o serie de acţiuni pentru depistarea cazurilor de contrafacere şi introducere în ţară prin contrabandă a mărfurilor accizate, produselor alimentare, mărfurilor industriale, articolelor pirotehnice, precum şi altor fapte ce prejudiciază interesele economice ale statului și pun în pericol viața și sănătatea. În cadrul unei conferințe de presă comune, șeful Direcției investigarea fraudelor economice al Inspectoratului General de Poliție, Alexei Bacoș, a menționat, că în timpul sărbătorilor de iarnă crește volumul mărfurilor comercializate în piețe și magazine, care, de multe ori, nu corespund normelor sanitare sau sunt păstrate în condiții anti-sanitare.
La rândul său, șeful Direcției control produse alimentare și servicii din cadrul APC, Veaceslav Ciuhrii, a recomandat cetățenilor să nu procurare produse alimentare doar pentru faptul că sunt ieftine, însă să fie atenți și la alte particularități ce scot în evidență calitatea, data producerii, termenul de valabilitate, condițiile de păstrare și transportare a acestora. „Oamenii sunt îndemnați să facă cumpărături doar în locurile autorizate, unde în orice situație pot cere despăgubiri sau se pot adresa organelor responsabile pentru luarea măsurilor în privința unor deficiențe depistate”, a opinat Ciuhrii.
Dragi consumatori, în caz că ați depistat produse cu termenul de valabilitate expirat pe rafturile magazinelor, insistați ca acest produs să fie retras din comercializare și solicitați registru de reclamații pentru a nota această încălcare. De asemenea, sesizați Agenția pentru Protecția Consumatorilor la Telefonul Consumatorului 022 74 14 64 sau la adresa de e-mail: