AGENȚIA PENTRU PROTECȚIA CONSUMATORILOR ȘI SUPRAVEGHEREA PIEȚEI este autoritatea publică centrală responsabilă de implementarea politicii în domeniul protecţiei consumatorilor şi de efectuare a controlului de stat asupra respectării prevederilor legislaţiei în acest domeniu în Republica Moldova avînd statut de punct de contact naţional și calitatea de birou unic de legătură în domeniul cooperării privind încălcările transfrontaliere în domeniul protecției consumatorilor.
APCSP realizează următoarele funcții în următoarele domenii:
1) supravegherea pieţei privind produsele nealimentare şi conformitatea serviciilor (inclusiv turistice);
2) protecţia consumatorilor;
3) metrologie legală;
4) supravegherea și controlul de stat al activităților în domeniul jocurilor de noroc;
5) siguranța ocupațională în domeniul de competenţă;
6) respectarea condiţiilor de licenţiere conform domeniului de competenţă.
Pentru asigurarea realizării atribuțiilor sale, APCSP pune la dispoziția consumatorilor un nou număr de telefon destinat consilierii și informării consumatorilor, inaugurat la data de 18 decembrie 2019, în cadrul Zilei ușilor deschise la APCSP. Noul număr de telefon pentru consumatori 022 51 51 51 permite preluarea simultană a mai multor apeluri. Momentan, pentru optimizarea interacțiunii cu colegii și persoanele străine în transportul public, apelurile recepționate sunt redirecționate către alt număr de telefon ce permite asigurarea consilierii consumatorilor și reprezentanților mediului de afaceri de la distanță.
Pentru a asigura protecția drepturilor dvs în calitate de consumator rugăm să alegeți una din metodele de contactare a autorității:
web: http://consumator.gov.md/ tel: 022 51 51 51
Adresa: str. Vasile Alecsandri 78, MD-2012, mun.Chisinau, Republica Moldova
Controlul respectării prevederilor legislaţiei cu privire la protecţia consumatorilor în partea ce ține de siguranţa şi calitatea produselor şi serviciilor, introduse sau puse la dispoziţie pe piaţă şi destinate consumatorilor, inclusiv în partea ce se referă la practicile corecte în domeniu, este efectuat și de alte autortiăți publice centrale abilitate, conform domeniului de competență, după cum urmează:
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR
Protecția consumatorilor în domeniul alimentar.
Web: http://ansa.gov.md/ Tel: 0 800 800 33
Adresa: str. Mihail Kogălniceanu 63 MD-2009, mun.Chisinau, Republica Moldova
AGENŢIA NAŢIONALĂ PENTRU SĂNĂTATE PUBLICĂ
Protecţia consumatorilor în domeniul produselor medicamentoase, farmaceutice şi parafarmaceutice, al serviciilor din domeniul aferent.
Web: https://ansp.md/ Tel: (022) 574-525
Adresa: str. Gh. Asachi 67a, MD-2028, mun.Chisinau, Republica Moldova
AGENŢIA PENTRU SUPRAVEGHERE TEHNICĂ
Protecţia consumatorilor în domeniul securităţii industriale şi construcţiilor.
Web: http://ast.gov.md Tel: 022-212-333 / 067-212-333
Adresa: str. Constantin Tănase 9 MD-2005, mun.Chisinau, Republica Moldova
COMISIA NAŢIONALĂ A PIEŢEI FINANCIARE
Asigurarea respectării drepturilor consumatorilor în domeniul asigurărilor.
Web: https://www.cnpf.md/ro
Tel: (022) 859 401 / (022) 859 501
Adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt nr.77, MD-2021, mun.Chisinau, Republica Moldova
SERVICIUL FISCAL DE STAT
Domeniul fiscal.
Web: https://sfs.md Tel: 0 8000 1525
Adresa: str. Constantin Tănase nr.9, MD-2005, mun.Chisinau, Republica Moldova
AGENŢIA NAŢIONALĂ TRANSPORT AUTO
Protecția consumatorilor în domeniul transportului rutier.
Web: https://anta.gov.md/ Tel: (022) 497 953 / 067642264
Adresa: str. Aleea Gării 6, MD-2001, mun.Chisinau, Republica Moldova
AUTORITATEA AERONAUTICĂ CIVILĂ
Protecţia consumatorilor în domeniul transportului aeronautic.
Web: http://caa.md/rom/ Tel: (022) 823 583
Adresa: bd. Dacia 80/2, MD-2026, mun.Chisinau, Republica Moldova
CENTRUL NAȚIONAL PENTRU PROTECȚIA DATELOR CU CARACTER PERSONAL
Asigurarea nivelului adecvat de securitate a datelor cu caracter personal prelucrate în cadrul sistemelor informaţionale şi/sau registrelor ţinute manual.
Web: http://datepersonale.md/ Tel: (022) 820 801
Adresa: str. Serghei Lazo, 48, MD-2004, mun.Chisinau, Republica Moldova
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN ENERGETICĂ
Asigurarea respectării drepturilor consumatorilor în domeniul gazelor naturale, energiei electrice, energie termică, alimentare cu apă și canalizare.
Web: http://anre.md/ Tel: 0 8001 0008
Adresa: str. Pușkin 52/A, MD 2005, mun.Chisinau, Republica Moldova
AGENȚIA NAȚIONALĂ PENTRU REGLEMENTARE ÎN COMUNICAȚII ELECTRONICE ȘI TEHNOLOGIA INFORMAȚIEI
Protecția consumatorilor în domeniul comunicaţii electronice, tehnologia informaţiei și comunicaţii poștale.
Web: https://anrceti.md/ Tel: (022) 251 317
Adresa: bd. Ştefan cel Mare, 134, MD-2012, mun.Chisinau, Republica Moldova