Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a dat startul vizitelor de consultanță, având ca scop informarea atât a consumatorilor, cât și a agenților economici interesați, cu privire la cerințele comercializării produselor nealimentare.
Obiectivele campaniei:
- Educarea consumatorilor cu privire la drepturile lor și la criteriile de selecție a produselor sigure și de calitate.
- Prevenirea practicilor înșelătoare, inclusiv promovarea conștientizării asupra riscurilor asociate produselor contrafăcute sau neconforme.
- Promovarea etichetării corecte, astfel încât consumatorii să poată face alegeri informate bazate pe informații transparente despre produs.
Activitățile, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, contribuie semnificativ la construirea unei piețe mai transparente și mai sigure pentru consumatori, care consolidează în același timp încrederea acestora în procesul de cumpărare.
Dragi consumatori, dacă ați întâmpinat vreo problemă la procurarea unui produs sau prestarea unui serviciu, nu ezitați să vă adresați la Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
Ne puteți găsi la Telefonul Consumatorului 022 51 51 51 sau pe adresa noastră: mun. Chișinău, str. Vasile Alecsandri 78.