Ieri, 31 octombrie 2013, inspectorii Agenției pentru Protecția Consumatorilor, au inițiat o acțiune de control în restaurantele și cafenelele din incinta a trei centre comerciale mari din capitală. Respectarea restricțiilor privind fumatul în locuri publice - acesta a fost motivul inspecțiilor, urmare a mai multor plîngeri și sesizări ale consumatorilor la subiectul menționat.
Abateri ale Legii nr. 278-XVI din 14.12.2007 cu privire la tutun și la articolele din tutun au fost depistate în toate localurile supuse verificării.
Cele mai frecvente încălcări țin de admiterea fumatului în spațiile dedicate nefumătorilor și prezența sălilor pentru fumători în imediata apropriere a spațiior de joacă pentru copii.
Mai multe neconformități:
- lipsa spațiilor special amenajate pentru fumat, fapt ce contribuie la
pătrunderea aerului poluat în tot centrul comercial și de agrement.
- lipsa dotării corespunzătoare a sistemului de ventilare în locurile destinate pentru fumători
- lipsa marcajelor și indicatoarelor corespunzătoare: ,,Zonă pentru fumători"
și respectiv ,,Zonă pentru nefumători"
- suprafața sălilor pentru fumători depășește norma admisibilă de 50 % din
suprafața totală a localului. În majoritatea cafenelelor, suprafața zonelor pentru fumători reprezintă cca 80 % din spațiul total și doar 20%, iar în unle cazuri și mai puțin, sunt dedicate zonei pentru nefumători.
Pentru neregulile depistate în urma controlelor, agenților economici ce nu respectă prevederile legale, li s-au eliberat prescripții de înlăturare a neconformităților. Agenții economici au la dispoziție o lună pentru a înlătura abaterile, timp după care inspectorii vor efectua controalele repetate și vor verifica dacă comercianții s-au conformat cerințelor impuse de legislație.
Ținem să menționăm că, la moment, în Republica Moldova, proprietarul sau managerul unui local stabileşte dacă acesta este unul pentru fumători, însă cu respectarea rigorilor stabilite prin Legea Nr. 278 din 14.12.2007 cu privire la tutun şi la articolele din tutun, care prevede că în localurile în care există spații pentru fumători, acestea trebuie să fie special amenajate pentru fumat și să nu permită pătrunderea aerului poluat în spațiile pentru nefumători, să fie ventilate corespunzător, astfel încît nivelul noxelor să nu atingă nivelul maxim admisibil. De asemenea, spațiile destinate fumătorilor trebuie să fie marcate corespunzător, cu avertismentele plasate la loc vizibil cu unul dintre următoarele indicatoare: "Spaţiu pentru fumători", "Loc pentru fumat", "Cameră de fumat", "Încăpere în care este permis fumatul", astfel încît orice persoană să fie avizată că numai în acel spaţiu se poate fuma.
Serviciul de Informare și Comunicare cu mass-media
Tel.:022 501 999