
În scopul supravegherii calităţii produselor plasate pe piaţă, în perioada 11.04.2011-12.04.2011, de către Inspectoratul Principal de Stat pentru Supravegherea Pieţei, Metrologie şi Protecţie a Consumatorilor (IPSSPMPC) a fost efectuat un control de stat la Market ,,Appetit", amplasat pe str. Bogdan Voievod 7, din mun. Chişinău, la agentul economic P.P. Revista ,,Top Magazine" SRL.
În cadrul controlului de stat efectuat, au fost depistate următoarele încălcări:
-înşelarea cumpărătorilor la cîntar;
-52 loturi de produse alimentare/alcoolice cu termenul de valabilitate/garanţie expirat (conserve, băuturi alcoolice, produse lactate, biscuiţi, bomboane, salamuri etc.);
-neafişarea la vedere a informaţiei pentru consumatori privind adresa şi numărul de telefon al autorităţii abilitate cu funcţii de protecţie a consumatorilor, informaţia obligatorie cu privire la eliberarea bonului de casă;
-neafişarea Registrului de reclamaţii la loc vizibil şi accesibil pentru consumatori;
-starea şi asigurarea metrologică-nesatisfăcătoare;
Pentru încălcările depistate în cadrul controlului de stat au fost aplicate următoarele măsuri:
- prescripţii de interzicere temporară a loturilor de produse alimentare;
- prescripţii de interzicere a mijloacelor de măsurare;
- prescripţie de înlăturare a neconformităţilor;
-procese-verbale cu privire la contravenţie în baza Codului Contravenţional al Republicii Moldova.
Recomandări pentru consumatori:
-verificaţi termenul de valabilitate minimal al produsului;
-verificaţi lista ingredientelor;
-verificaţi dacă este respectată temperatura la care trebuie depozitat produsul alimentar în magazin, respectaţi şi dumneavoastră această temperatură acasă;
-nu decongelaţi şi recongelaţi un produs alimentar dacă producătorul interzice această acţiune;
-nu cumpăraţi alimente din locuri neautorizate.
Deasemenea, pe eticheta produsului trebuie să fie indicat:
-masa netă sau volumul produsului;
-condiţiile de păstrare;
-denumirea şi adresa producătorului;
-date privind identificarea lotului;
-denumirea ţării de origine;
-pentru produsele de origine import, se indică importatorul şi datele de contact ale acestuia;
În caz, că aveţi de reclamat produse sau servicii necorespunzătoare, sesizaţi Inspectoratul (mun. Chişinău, str. E. Coca 28, bloc. III, bir.12, fax: 218-522), iar în situaţia în care aveţi nevoie de o consultaţie, linia telefonică directă a consumatorilor vă stă la dispoziţie (tel.74-14-64).
secţia relaţii cu consumatorii şi mass-media
27.05.2011