Directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Dl. Iurie Eremia, a participat astăzi, 22 iunie, în cadrul unei întrevederi la Ambasadei Italiei.
Combaterea produselor contrafăcute și proprietatea intelectuală au fost pe ordinea de zi în lista subiectelor discutate de către directorul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, Dl. Iurie Eremia și ambasadoarea Italiei la Chișinău, Dna. Valeria Biagiotti. Acestea, dar și alte subiecte au fost dezbătute în cadrul întrevederii.
La sediul ambasadei, oficialii au discutat și despre cazul "Prosecco" și notificările ce se recepționează în ultima perioadă din statele Uniunii Europene cu privire la uzurparea indicațiilor geografice din UE de către unii producători de vinuri din Republica Moldova.
În acest sens, Dl. Iurie Eremia a menționat că nerespectarea dreptului de proprietate intelectuală constituie un temei de compromitere a R.M ca și partener de înceredere, de aceea eforturile noastre , ale tuturor, trebuie să fie orientate către calitatea produselor pentru consumatori și competitivitate , doar în acest mod nu vor mai fi repetate situații similare.
La rîndul său, Excelența Sa, Dna. Valeria Biagiotti, s-a declarat interesată de protejarea indicațiilor geografice pe teritoriul R.M și deschisă de a colabora cu reprezentanții Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, planificând o vizită în cadrul APCSP pentru documentare în vederea direcțiilor de activitate ale Agenției.
În urma discuției s-a stabilit un parteneriat de colaborare prin punctarea acțiunilor de interes comun ce ține de instruirea și consultarea consumatorilor din Republica Moldova.
În scopul dezvoltării domeniului protecției consumatorilor și preluarea bunelor practici în acest domeniu, s-a propus organizarea unei întâlniri cu autoritatea de protecție a consumatorilor din Italia prin stabilirea unor relații de colaborare durabile cu aceasta.