Odată cu apropiere toamnei, restaurantele, cafenele şi sălile de evenimente devin extrem de solicitate de cei dornici să organizeze festivităţi, nunţi, botezuri, etc.
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor, vine cu un șir de recomadări în scopul evitării neconformităţilor la etapa de prestare a serviciilor de alimentaţie publică (contractele de prestări servicii a clauzelor abuzive, înşelarea consumatorilor la gramajul produselor finite, utilizarea produselor alimentare (materia primă) ofensive).
Dragi consumatori,
Fiţi foarte precauţi la întocmirea contractelor de prestări servicii. Consumatorii de acest gen de servicii au grijă să rezerve din timp sălile unde urmează să aibă loc evenimentele respective, achitând sume de bani considerabile, care sunt percepute ca şi arvună sau avans. Aceste noţiuni însă creează de cele mai dese ori confuzii în rândul consumatorilor, aşa cum au diferite interpretări juridice.
În cazul în care aveţi suspiciuni sau nu cunoaşteţi suficient prevederile legale, cereţi sfatul unei persoane competente întru evitarea clauzelor abuzive şi/sau a practicilor înşelătoare incluse în contract. De obicei, prestatorii de servicii şi consumatorii semnează un contract de prestări servicii, care vine sa asigure executarea angajamentelor. Din păcate, consumatorii de rând nu au capacitatea sau pregătire specială să poată negocia un contract în mod corect şi transparent, să poată identifica o clauză contractuală justă de una abuzivă. De acest fapt însă se folosesc prestatorii de servicii, incluzând în contracte clauze ce creează un dezechilibru semnificativ între drepturile şi obligaţiile părţilor care decurg din contract.
Sunteţi în drept de a verifica cantitatea produselor (masa netă) expuse pe masa de sărbătoare conform meniului convenit şi aprobat anterior de către părţi. Dacă aveţi dubii privind aspectul menţionat mai sus, puteţi angaja, prin intermediul unui contract, o persoană, terţă parte, care va monitoriza mersul bun al serviciilor prestate. În asemenea cazuri, puteţi economisi mai mulţi bani decât aţi putea pierde în cazuri de înşelare din partea prestatorului.
În evitarea intoxicaţiilor alimentare, fiţi atenţi la regimul termic de păstrare a produselor, durata expunerii produselor pe masă. Unele produse, cum ar fi salatele cu dressing (sos), produsele din peşte, sunt foarte perisabile la temperaturi ridicate şi în condiţii neadecvate.
Insistaţi ca administraţia localului să asigure sala de consumaţie cu regimul termic adecvat (aprovizionarea cu aer condiţionat).
Atenţie mare la băuturile alcoolice! Acestea trebuie procurate doar în locuri autorizate cu acte ce confirmă autenticitatea şi inofensivitatea lor.
Stimaţi Consumatori, sperăm ca recomandările noastre vă vor fi utile și în caz că depistați cazuri de încalcare a drepturilor DVS în calitate de consumator, sesizați Agenția pentru Protecția Consumatorilor despre încălcările admise la numărul de telefon al liniei fierbinte 022 74-14-64 și 0 800 280 28 (apel gratuit din raionele țării).