Recent, Agenția pentru Protecția Consumatorilor a efectuat un control de stat planificat la o gradiniță din raionul Fălești, unde a descoperit un șir de nereguli.
Verificările au fost efectuate în scopul supravegherii conformităților serviciilor alimentației publice prestate cu prevederile legale în vigoare.
În cadrul controalelor au fost depistate următoarele nereguli:
- 4 loturi de produse alimentare cu termenul expirat ce urmau a fi utilizate în alimentația copiilor;
- 1 lot de mere proaspete afectate de putregai;
- Utilizarea a 4 mijloace de măsurare fară buletine de verificare metrologică,ceea ce constituie o încălcare a prevederilor art.12, alin (6) a Legii nr 105 privind protecția consumatorilor din 13.03.2003;
- Lipsa meniului, acțiune ce contravine prevederilor pct. 30 al Hotărîrii Guvernului nr.1209 din 08.11.2007 cu privire la prestarea serviciilor de alimentației publică;
De asemenea, s-a constat că în alimentația copiilor erau utilizate produse nerecomadate preșcolarilor cum ar fi biscuiții cu valoare energetică ce depășește 300 kcal, caramele, aditivi alimentari și condimente.
Pentru încălcările depistate, inspectorii au încheiat procese-verbale cu privire la contravenţie. De asemenea, au fost eliberate prescripții de înlăturarea a neconformităților.
Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor atenționează părinții să fie atenți la produsele cu care se alimentează copii în incinta instituțiilor de învățămînt, iar în caz că depistați încălcări a drepturilor dvs în calitate de consumatori, nu ezitați să sesizați Agenția pentru Protecția Consumatorilor la numărul de telefon al Liniei fierbinți 022 74-14-64 și 0 800 280 28 (apel gratuit din raionele țării).