Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței, a participat în data de 30 ianuarie 2019, la Evenimentul Public de prezentare a Priorităților Președinției României la Consiliul Uniunii Europene, organizat de Ambasada României la Chișinău în cooperare cu Institutul pentru Politici și Reforme Europene.
În cadrul evenimentului, au fost prezenți, E.S. Dl Daniel IONIȚĂ, Ambasadorul României în Republica Moldova care a prezentat Prioritățile Președinției României a Consiliului Uniunii Europene, referindu-se la principalele obiective ale relațiilor UE cu Republica Moldova, E.S. Dl Peter MICHALKO, Ambasador, Șeful Delegației UE în Republica Moldova, Dl Iurie LEANCĂ, viceprim-ministru pentru integrare europeană, Dl Alexei BUZU, Co-Președinte interimar al Platformei Societății Civile Republica Moldova - UE, ulterior reprezentanții corpului diplomatic de la Chișinău, oficialii din cadrul autorităților publice, precum și reprezentanții societății civile și mass-media.
Astfel, Președinția României la Consiliului UE reprezintă o oportunitate și pentru Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței de a-și promova valorile ca și entitate în spatiul European prin realizarea schimbului de experiență cu țările member UE și implementarea celor mai bune practici de susținere și protecție a consumatorilor.
Precizăm, că din 1 ianuarie 2019, România a preluat pentru prima dată Președinția Consiliului UE pe care o va asigura până pe 30 iunie 2019.