DEPUNE O PETIȚIE
?
Program de lucru
Luni-Vineri: 8:00 - 17:00
Linia Verde
Doar rețeaua fixă
TELEFONUL CONSUMATORULUI
SEMNALEAZĂ ACTE DE CORUPȚIE
menu
Prima Contravenții în domeniul protecției consumatorilor și supravegherii pieței
Contravenții în domeniul protecției consumatorilor și supravegherii pieței

Amenda

Amenda este o sancţiune pecuniară, care se aplică în cazurile şi în limitele prevăzute de prezentul cod. Amenda se stabileşte în unităţi convenţionale. O unitate convenţională este egală cu 50 lei.

Amenda se aplică persoanelor fizice de la una la 1500 de unităţi convenţionale, iar persoanelor cu funcţie de răspundere – de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale.

Amenda se aplică persoanelor juridice în limitele stabilite de articolul din partea specială a cărţii întîi a prezentului cod, după caz:

a) amendă de la 10 la 1500 de unităţi convenţionale;

b) amendă în mărimea valorii produsului, serviciului respectiv care constituie obiectul contravenţiei, dar nu mai puţin de valoarea limitei maxime în unităţi convenţionale, în cazul în care acest fapt este prevăzut expres de norma materială din partea specială a cărţii întîi.

Comiterea repetată de către persoana juridică, în decursul unui an, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod se sancţionează cu amendă în mărime dublă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.

Comiterea de către persoana juridică a treia oară şi mai mult, în decursul unui an, a încălcărilor specificate în partea specială a cărţii întîi a prezentului cod se sancţionează cu amendă în mărime triplă din suma amenzii în valoarea limitei maxime, indicată în partea specială a cărţii întîi.

Amenda se achită de către contravenient în mod benevol în termen de 30 de zile de la data stabilirii acesteia.

(3) Contravenientul este în drept să achite jumătate din amenda stabilită dacă o plăteşte în cel mult 3 zile lucrătoare de la data aducerii la cunoştinţă a deciziei de aplicare a sancţiunii contravenţionale.

Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită

activitate

Privarea persoanei juridice de dreptul de a desfăşura o anumită activitate constă în stabilirea interdicţiei de a încheia anumite tranzacţii, de a emite acţiuni sau alte titluri de valoare, de a primi subvenţii, înlesniri şi alte avantaje de la stat sau de a desfăşura alte activităţi.

Privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate poate fi limitată la un anumit teritoriu al unităţii administrativ-teritoriale sau/şi la o anumită perioadă a anului şi se stabileşte pentru un termen de la 3 luni la un an.

 

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Porduselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor  constată şi examinează contravenţiile prevăzute la:

Articolul 84. Producerea, plasarea pe piaţă şi/sau comercializarea de produse

şi prestarea deservicii periculoase pentru viaţa şi sănătatea

consumatorului

Producerea, plasarea pe piaţă şi/sau comercializarea de produse şi prestarea de servicii periculoase pentru viaţa şi sănătatea consumatorului, contrar prevederilor legale,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 180 la 240 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 210 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu privarea, în toate cazurile, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 97. Utilizarea ilegală a mărcii

Utilizarea fără consimţămîntul titularului a mărcii protejate sau a unui semn care, din cauza identităţii ori similitudinii cu marca înregistrată şi a identităţii ori similitudinii produselor sau serviciilor acoperite de semn şi de marcă, generează riscul de confuzie în percepţia consumatorului, aplicarea semnului pe produse sau pe ambalaje, precum şi utilizarea lui în calitate de ambalaj în cazul mărcilor tridimensionale, oferirea produselor sub acest semn spre comercializare sau comercializarea ori stocarea lor în acest scop, sau, după caz, oferirea ori prestarea serviciilor sub acest semn, importul sau exportul produselor sub acest semn, utilizarea semnului în publicitate, multiplicarea, stocarea sau comercializarea semnului în scopurile menţionate, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiuni,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau, în ambele cazuri, cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

Articolul 971. Utilizarea ilegală a denumirii de origine a produsului  şi a indicaţiei geografice

(1) Utilizarea comercială directă sau indirectă a unei denumiri de origine/indicaţii geografice înregistrate pentru produsele neacoperite de înregistrare în măsura în care aceste produse sînt comparabile cu cele înregistrate sub această denumire sau în măsura în care această utilizare permite de a profita de reputaţia denumirii protejate, precum şi uzurparea, imitarea sau evocarea asociaţiilor legate de o denumire de origine/indicaţie geografică înregistrată, chiar dacă originea adevărată a produsului este indicată sau dacă denumirea protejată este folosită în traducere ori este însoţită de o expresie, cum ar fi „de genul”, „de tipul”, „de stilul”, „imitaţie”, ori de alte expresii similare, indicarea falsă sau înşelătoare cu privire la provenienţa, originea, natura sau calităţile esenţiale ale produsului, care figurează pe produs sau pe ambalajul acestuia, în publicitate, precum şi utilizarea în calitate de ambalaj a unui recipient de natură să creeze o impresie eronată în privinţa originii produsului, desfăşurarea unor practici susceptibile să-l inducă în eroare pe consumator în ceea ce priveşte originea adevărată a produsului, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiuni,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

(2) Utilizarea ilegală în sensul alin. (1) a unei denumiri de origine/indicaţii geografice neînregistrate, protejate în baza acordurilor bilaterale la care Republica Moldova este parte, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiuni,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

Articolul 972. Utilizarea ilegală a denumirilor specialităţilor tradiţionale garantate

Orice practică susceptibilă să-l inducă în eroare pe consumator referitor la o denumire a specialităţii tradiţionale garantate, orice imitare a unei denumiri înregistrate şi rezervate conform prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice folosire în comerţ a denumirilor de produse care ar putea fi confundate cu denumirile specialităţilor tradiţionale garantate înregistrate cu rezervarea denumirii conform prevederilor Legii privind protecţia indicaţiilor geografice, denumirilor de origine şi specialităţilor tradiţionale garantate, orice uzurpare abuzivă sau înşelătoare a menţiunii „Specialitate tradiţională garantată” şi a simbolului naţional asociat acesteia, precum şi îndemnarea terţilor la efectuarea acestor acţiuni, dacă aceste acțiuni nu constituie infracțiuni,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 40 la 60 de ore.

Articolul 98. Utilizarea, la marcarea produselor, a unor indicaţii false ori înşelătoare

(2) Utilizarea, la marcarea produselor, altora decît cele indicate la alin.(1), a unor indicaţii false ori înşelătoare în scopul inducerii în eroare a consumatorului privitor la calitate, cantitate, însuşiri, destinaţie, valoare sau la data fabricării produselor ori prestării serviciilor, precum şi privitor la producător şi la sediul acestuia,

se sancţionează cu amendă de la 24 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Articolul 2721. Încălcarea legislaţiei cu privire la tichetele de masă

(7) Comercializarea de către unităţile comerciale/de alimentaţie publică, contra tichetelor de masă pe suport de hîrtie şi/sau electronic a produselor din tutun, a băuturilor alcoolice, a vinului, a berii şi/sau a altor produse decît cele alimentare stabilite de lege

se sancţionează cu amendă de la 50 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(8) Neemiterea şi/sau neeliberarea bonului fiscal separat pentru produsele interzise spre comercializare contra tichetelor de masă în cazul în care salariatul intenţionează procurarea acestora concomitent cu procurarea produselor alimentare în baza tichetelor de masă

se sancţionează cu amendă de la 20 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(9) Rambursarea de către unitatea comercială/de alimentaţie publică a restului de bani la tichetul de masă pe suport de hîrtie în cazul în care valoarea produselor alimentare solicitate este mai mică decît valoarea nominală a tichetului de masă, acordarea sau schimbarea de către unitatea comercială/de alimentaţie publică a contravalorii tichetelor de masă pe suport de hîrtie contra unei sume de bani şi/sau efectuarea operaţiunilor de debitare a tichetelor de masă pe suport electronic în vederea eliberării contravalorii sub formă de bani

se sancţionează cu amendă de la 100 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(10) Acordarea numerarului de către unitatea comercială/de alimentaţie publică la returnarea produselor achiziţionate în baza tichetelor de masă

se sancţionează cu amendă de la 100 la 400 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(11) Acceptarea de către unitatea comercială/de alimentaţie publică a tichetelor de masă fără a solicita prezentarea unui act de identitate al beneficiarului tichetului de masă

se sancţionează cu amendă de la 50 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(13) Eliberarea de către unitatea comercială/de alimentaţie publică, pentru beneficiarii tichetelor de masă, a produselor alimentare la un preţ ce depăşeşte preţurile de vînzare afişate şi/sau diminuarea valorii nominale a tichetului cu eventualele sume datorate de către operator

se sancţionează cu amendă de la 20 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

(14) Refuzul unităţii comerciale/de alimentaţie publică care a încheiat contract cu operatorul de a accepta ca mijloc de achitare tichetele de masă

se sancţionează cu amendă de la 20 la 150 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice sau juridice ce practică activitate de întreprinzător – unitate comercială/de alimentaţie publică.

Articolul 273. Încălcarea regulilor de comerţ

Încălcarea de către întreprinderile comerciale şi de alimentaţie publică, indiferent de tipul de proprietate şi forma juridică de organizare, precum şi de către persoanele fizice care practică comerţul, a regulilor de comerţ manifestată prin:

1) înşelarea cumpărătorilor la măsurat, la cîntar, la achitare

se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale;

2) comercializarea mărfurilor fără indicarea datei fabricării şi a termenului de valabilitate, comercializarea mărfurilor cu termenul de valabilitate expirat, modificarea termenului de valabilitate indicat pe produs, pe etichetă, pe ambalaj sau în documentaţia de însoţire

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale sau cu amendă în mărimea valorii produsului respectiv, dar nu mai puţin de 120 de unităţi convenţionale, aplicată persoanei juridice;

4) încălcarea regimului de lucru stabilit de autorităţile administraţiei publice locale

se sancționează cu amendă de la 45 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei juridice;

6) lipsa indicatoarelor de preţuri sau a meniurilor la mărfurile destinate comercializării ori întocmirea lor cu încălcarea regulilor stabilite, precum și omiterea indicării la vedere, într-o formă clară şi explicită, a prețurilor ori a tarifelor

se sancţionează cu amendă de la 12 la 18 unităţi convenţionale;

10) comercializarea prin înşelăciune a unui produs neprevăzut în contract, precum şi refuzul nejustificat de a vinde un produs sau de a presta un serviciu

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere;

13) achiziţionarea de mărfuri şi de produse din reţeaua de comerţ cu amănuntul, de la întreprinderi de alimentaţie publică şi din unităţi farmaceutice şi revinderea lor la întreprinderi şi în unităţi similare din raza aceleiaşi localităţi avînd ca urmare majorarea preţurilor la aceste mărfuri şi produse

se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere;

Articolul 274. Încălcarea regulilor de comerţ în piaţă

 (2) Comercializarea mărfurilor a căror vînzare pe teritoriul pieţei este interzisă

se sancționează cu amendă de la 30 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(6) Comercializarea articolelor tehnice complicate fără crearea condiţiilor de verificare a capacităţii lor de funcţionare

se sancționează cu amendă de la 42 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

(7) Nerespectarea de către administratorul pieţei a cotei locurilor de vînzare pentru producătorii agricoli autohtoni care îşi comercializează produsele în baza certificatului de producător

se sancţionează cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale.

Articolul 2771. Încălcarea legislaţiei cu privire la jocurile de noroc

(1) Împiedicarea exercitării atribuţiilor de control sau refuzul de a prezenta documentele ce reflectă activitatea economico-financiară a organizatorului jocurilor de noroc, sau prezentarea de date falsificate,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Desfăşurarea activităţii în domeniul jocurilor de noroc fără licenţă sau cu licenţa suspendată /retrasă, sau cu licenţa nevalabilă,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(3) Admiterea la jocurile de noroc (cu excepţia loteriilor şi jocurilor de abilitate) a persoanelor care nu au împlinit vîrsta de 18 ani, admiterea la jocurile de noroc a persoanelor care, sub influenţa alcoolului, substanțelor stupefiante sau altor substanţe cu efect puternic ori din alte cauze, vădit nu sînt conştiente de acţiunile lor, precum şi permiterea accesului acestor persoane în localul de joc

se sancţionează cu amendă de la 48 la 72 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 150 la 270 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 5 luni la un an.

(4) Nerespectarea regulilor de joc sau organizarea jocului de noroc după reguli ce nu corespund cerinţelor legislaţiei cu privire la jocurile de noroc şi ale altor acte normative, inclusiv folosirea utilajului de joc produs cu mai mult de 10 ani în urmă sau nedeclararea la licenţiere a unităţilor structurale şi/sau utilajului folosit (fiecare automat de joc cu cîştiguri băneşti şi fiecare masă de joc),

se sancţionează cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Articolul 278. Încălcarea cerinţelor legale privind interesele economice ale consumatorilor

(1) Încălcarea de către vînzător, prestator a termenului stabilit de legislație pentru remedierea gratuită a deficiențelor apărute la produs, serviciu, care nu sînt imputabile consumatorului, pentru înlocuirea gratuită a acestuia sau pentru restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în cadrul termenului de garanție ori al termenului de valabilitate,

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Refuzul vînzătorului, prestatorului de a satisface reclamația consumatorului privind remedierea gratuită a deficiențelor apărute la produs, serviciu, înlocuirea gratuită a acestuia sau restituirea contravalorii produsului, serviciului necorespunzător în condițiile stabilite de legislație

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice

(3) Refuzul vînzătorului de a înlocui sau de a restitui, la cererea consumatorului, contravaloarea produselor alimentare, farmaceutice sau a produselor cosmetice necorespunzătoare cerinţelor prescrise sau declarate

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(4) Refuzul vînzătorului de a înlocui, în condiţiile legii, în termen de cel mult 14 zile calendaristice, un produs nealimentar de calitate corespunzătoare cu un produs similar celui procurat, dacă acest produs nu-i convine consumatorului ca formă, gabarite, model, mărime, culoare sau dacă, din alte cauze, nu-l poate utiliza conform destinaţiei sau de a restitui, în condițiile legii, contravaloarea produsului,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Refuzul neîntemeiat al vînzătorului, prestatorului de a prelungi termenul de garanție al produsului, serviciului pentru perioada de timp în care acesta nu a fost utilizat din cauza remedierii deficiențelor

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Articolul 279. Prezentarea de informaţii neautentice sau incomplete despre caracteristicile produselor şi ale serviciilor

Prezentarea de informaţii neautentice sau incomplete despre caracteristicile produselor şi ale serviciilor la etapa plasării pe piaţă şi/sau comercializării, trecerea sub tăcere a indicilor calitativi, a proprietăţilor produselor şi a regulilor de folosire a lor

se sancţionează cu amendă de la 6 la 42 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Articolul 280. Folosirea ilegală a codului liniar

Folosirea ilegală a codului liniar la marcarea produsului

se sancționează cu amendă de la 18 la 45 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 42 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 60 la 150 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Articolul 281. Comercializarea produselor supuse obligatoriu evaluării conformităţii fără certificat de conformitate, fără declaraţie de conformitate sau cu utilizarea ilegală a mărcii naţionale de conformitate

Depozitarea, plasarea pe piaţă şi/sau comercializarea produselor, prestarea serviciilor fără certificat de conformitate sau fără declaraţie de conformitate, dacă legea prevede astfel, sau cu utilizarea ilegală a mărcii naţionale de conformitate

se sancționează cu amendă de la 15 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 15 la 120 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 90 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

Articolul 283. Falsificarea şi contrafacerea produselor

(1) Falsificarea produselor, adică fabricarea lor în scop de comercializare fără documente de însoţire, provenienţă, calitate şi conformitate, dacă această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,

se sancţionează cu amendă de la 24 la 90 de unităţi convenţionale cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

(2) Contrafacerea, adică acţiunea specificată la alin. (1) cu referire la produsele care constituie sau includ un obiect de proprietate intelectuală protejat, dacă această faptă nu întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale cu sau fără privarea de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 6 luni la un an.

Articolul 2932. Încălcarea legislaţiei cu privire la prestarea serviciilor de plată şi emiterea de monedă electronic

(4) Încălcarea de către prestatorul de servicii de plată a regulilor referitoare la transparenţa condiţiilor şi la cerinţele de informare privind serviciile de plată, prevăzute de legislaţia cu privire la serviciile de plată,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Încălcarea regulilor privind prestarea serviciilor de plată şi/sau privind emiterea monedei electronice, prevăzute la art. 50 alin. (1), (2), (5), art. 52 alin. (4), art. 53, art. 55 alin. (1), art. 56 alin. (1) şi (2), art. 58 alin. (3), art. 59 alin. (1), (3), (4), (7), (8), art. 61, art. 62 alin. (6), art.63–67, art. 68 alin. (1), (3), (5), art.70 alin. (2)–(4), (6), (8)–(10) şi la art. 77 alin. (4) din Legea cu privire la serviciile de plată şi moneda electronică,

se sancţionează cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 210 unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice cu sau fără privarea, în ambele cazuri, de dreptul de a desfăşura o anumită activitate pe un termen de la 3 luni la un an.

Articolul 344. Încălcarea cerinţelor stabilite în actele normative privind producerea, depozitarea, punerea la dispoziție pe piață şi comercializarea produselor, privind prestarea serviciilor şi încălcarea regulilor de protecţie a consumatorilor

(1) Încălcarea cerinței generale de siguranță a produselor prin:

a) punerea la dispoziție pe piață de către producător (importator) și/sau de către distribuitor a produselor care nu corespund cerinței generale de siguranță

se sancționează cu amendă de la 60 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 240 la 300 de unități convenționale aplicată persoanei juridice;

b) omiterea asigurării de către producător (importator) și/sau de către distribuitor, prin intermediul produsului sau al ambalajului, a consumatorilor cu informații care ar permite să fie evaluate riscurile pe care le prezintă un produs pe parcursul perioadei sale de utilizare, ce poate fi prevăzută în mod rezonabil, ori pe durata termenului de valabilitate, atunci cînd aceste riscuri nu sînt imediat perceptibile de către consumatori fără avertizările corespunzătoare,

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 180 la 240 de unități convenționale aplicată persoanei juridice;

c) omiterea întreprinderii de către producător (importator) a acțiunilor prescrise de legislație sau a celor necesare pentru evitarea riscurilor pe care le prezintă produsele pentru consumatori, inclusiv retragerea de pe piață a produselor, avertizarea adecvată și eficientă a consumatorilor, recuperarea produselor de la consumatori în a căror privință organul de control sau specialiștii proprii au constatat că nu corespund cerinței generale de siguranță

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 120 la 240 de unități convenționale aplicată persoanei juridice;

d) omiterea întreprinderii de către distribuitor a acțiunilor prescrise de legislație sau a celor necesare pentru evitarea riscurilor pe care le prezintă produsele pentru consumatori, inclusiv păstrarea și prezentarea documentelor (informațiilor) necesare pentru determinarea originii produselor, precum și distribuirea produselor despre care au cunoștință sau pe care, în baza informațiilor deținute și în calitate de specialiști, ar fi trebuit să le considere neconforme cerinței generale de siguranță,

se sancționează cu amendă de la 30 la 60 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 120 la 240 de unități convenționale aplicată persoanei juridice;

e) omiterea informării imediate de către producător (importator) și/sau de către distribuitor a autorității competente despre acțiunile întreprinse în scopul prevenirii riscurilor pentru consummator

se sancționează cu amendă de la 30 la 45 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unități convenționale aplicată persoanei juridice.

(2) Încălcarea cerinţelor stabilite în actele normative prin:

b) introducerea pe piaţă şi punerea la dispoziţie pe piaţă a produselor, precum şi prestarea serviciilor cu încălcarea cerinţelor esenţiale stabilite în reglementările tehnice aplicabile, prin: folosirea şi aplicarea incorectă a marcajului CE în ceea ce priveşte forma, mărimea, vizibilitatea, lizibilitatea, caracteristica marcajului de conformitate CE de a nu putea fi şters, precum şi folosirea şi aplicarea incorectă a altor marcaje suplimentare, prevăzute în reglementarea tehnică aplicabilă; neprezentarea declaraţiei de conformitate sau neînsoţirea produsului cu acest document în situaţia în care reglementarea tehnică aplicabilă prevede acest lucru; întocmirea declaraţiei de conformitate cu încălcarea cerinţelor stabilite de reglementarea tehnică aplicabilă; neprezentarea documentaţiei tehnice pentru produs sau necorespunderea documentaţiei tehnice prezentate cu prevederile reglementării tehnice aplicabile; neînscrierea numărului de identificare al organismului de evaluare a conformităţii notificat alături de marcajul CE atunci cînd reglementarea tehnică aplicabilă prevede acest lucru,

se sancţionează cu amendă de la 45 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 240 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) importul, punerea la dispoziție pe piață a produselor, prestarea serviciilor fără prezentarea informaţiei complete, veridice şi corecte în limba de stat; neprezentarea de către producător (ambalator) a informaţiilor despre denumirea produsului, denumirea şi marca producătorului, denumirea importatorului, adresa acestora (numărul de telefon, după caz), despre masa/volumul, lungimea, aria, principalele caracteristici calitative, compoziţia, aditivii folosiţi, eventualele riscuri, despre modul de utilizare, de manipulare, de depozitare, de conservare sau de păstrare, despre contraindicaţii, precum şi despre valoarea energetică şi nutritivă a produselor alimentare preambalate; neindicarea ţării producătoare, a termenului de garanţie, duratei de funcţionare, termenului de valabilitate şi datei fabricării, în conformitate cu reglementările tehnice şi standardele naţionale în vigoare,

se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 270 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) neasigurarea de către vînzător şi de către prestator a respectării condiţiilor tehnice stabilite de producător pentru produs; sau

e) folosirea de către prestator a produselor şi procedurilor ofensive şi/sau necertificate şi neanunţarea imediată a autorităţii competente, precum şi a producătorului, despre existenţa oricărui produs, folosit la prestarea serviciului, de care are cunoştinţă că este periculos şi/sau falsificat (contrafăcut); sau

f) neasigurarea prestării serviciilor (în cazul în care serviciile conţin elemente vorbite sau textuale scrise) în limba de stat; sau

g) nestabilirea de către producător, în documentul normativ, a termenului de valabilitate al produselor alimentare, articolelor de parfumerie, articolelor cosmetice, medicamentelor, articolelor chimice de uz casnic şi al altor produse; sau

h) neinformarea consumatorului despre preţul produsului (în cazul produselor preambalate – preţul pentru o unitate de măsură şi preţul de vînzare a cantităţii preambalate) şi neoferirea informaţiilor specificate la lit.c), a datelor despre certificarea conformităţii sau a declaraţiei de conformitate, dacă legislaţia prevede aceasta, precum şi neasigurarea consumatorului cu cartea tehnică ori cu instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere, elaborate de producător; sau

i) neprezentarea în limba de stat a informaţiilor despre produsele şi serviciile oferite consumatorului, inclusiv neprezentarea lor verbală şi în cartea tehnică, în instrucţiunile de folosire, instalare, exploatare, întreţinere ori în altă documentaţie de însoţire; sau

j) neindicarea, în informaţiile despre serviciile prestate conform reglementărilor în vigoare, a categoriei calitative a serviciului, a termenului de prestare, a termenului de garanţie, a tarifelor, a eventualelor riscuri şi a datelor despre certificarea conformităţii sau despre declaraţia de conformitate, dacă legislaţia prevede aceasta,

se sancţionează cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 108 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

k) neasigurarea de către vînzător, producător a reparaţiei şi deservirii tehnice a produselor de folosinţă îndelungată, precum şi neasigurarea cu piese de schimb necesare pe durata de funcţionare stabilită de lege

se sancţionează cu amendă de la 25 la 50 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 100 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(3) Încălcarea regulilor privind protecţia consumatorilor prin:

a) lipsa registrului de reclamaţii sau neafişarea acestuia la loc vizibil pentru consumatori, neînregistrarea de către vînzător, prestator a reclamaţiei consumatorului;

b) neafişarea la vedere de către vînzător, prestator a adresei şi a numărului de telefon al autorităţii abilitată cu funcţie de protecţie a consumatorului, a informaţiei despre termenul de garanţie al produselor, al serviciilor, despre obligativitatea, în cazul examinării reclamaţiei, a prezenţei bonului de casă sau a unui alt document care să confirme cumpărarea produsului, prestarea serviciului;

c) neafişarea la vedere de către vînzător, prestator, inclusiv în cazul în care desfăşoară activitate comercială în afara locului autorizat, a denumirii lor sau a licenţei, dacă obligativitatea acesteia este prevăzută de legislaţie, a programului de lucru, precum şi nerespectarea acestuia

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) utilizarea de către comerciant a practicilor comerciale incorecte (înşelătoare şi/sau agresive) care denaturează sau sînt susceptibile să denatureze în mod esenţial comportamentul economic al consumatorului mediu la care ajung sau căruia li se adresează ori al membrului mediu al unui grup, în cazul cînd practicile comerciale sînt adresate unui anumit grup de consumatori,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

e) neprezentarea de către comerciant, la solicitarea consumatorului, a unui exemplar al contractului cu clauze contractuale standard pe care îl propune

se sancţionează cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

(4) Încălcarea cerinţelor legislaţiei privind contractele de credit pentru consumatori prin:

a) neprezentarea sau prezentarea necompletă a informaţiei standard care trebuie inclusă în publicitate sau a informaţiei precontractuale referitoare la contractul de credit pentru consumatori

se sancţionează cu amendă de la 300 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 450 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) neincluderea în contract a informaţiilor standard obligatorii referitoare la contractul de credit pentru consumatori

se sancţionează cu amendă de la 300 la 350 de unităţi contravenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 450 de unităţi contravenţionale aplicată persoanei juridice;

c) neinformarea, în termen de 7 zile calendaristice, referitor la respingerea cererii de creditare ca rezultat al consultării bazei de date, precum şi la identitatea acestei baze,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) neinformarea în legătură cu orice modificare a ratei dobînzii aferente creditului înainte ca modificarea să intre în vigoare

se sancţionează cu amendă de la 300 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 400 la 450 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

e) majorarea sau aplicarea nejustificată a comisioanelor, a taxelor, altele decît cele prevăzute în contractul de credit; sau

f) lipsa notificării în cazul modificării costurilor creditului potrivit condiţiilor contractuale; sau

g) neindicarea în mod expres în contract a modului de calcul al dobînzii, cu precizarea periodicităţii şi/sau a condiţiilor în care survine modificarea ratei dobînzii flotante; sau

h) încălcarea cerinţelor privind stabilirea ratei dobînzii sau a regulilor de calculare a dobînzii anuale efective pentru contractele de credit pentru consumatori, precum şi calculul incomplet sau eronat al acesteia,

se sancţionează cu amendă de la 300 la 350 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 450 la 500 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(5) Încălcarea cerinţelor faţă de încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare de consum prin:

a) neprezentarea tipului de serviciu financiar înaintea încheierii unui contract la distanţă cu un consumator, precum şi necomunicarea termenelor şi condiţiilor contractuale şi a informaţiilor prealabile, cu excepţia cazurilor prevăzute la alin. (6) din prezentul articol şi la art. 2932 alin. (4),

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) nerambursarea de către furnizor, în termen de 30 de zile calendaristice, a sumelor primite conform contractului încheiat la distanţă în cazul revocării contractului, cu excepţia sumelor pentru serviciul financiar prestat efectiv,

se sancţionează cu amendă de la 15 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 45 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) utilizarea mijloacelor de comunicare la distanţă altele decît sistemul automatizat de apel fără intervenţie umană de tip automat de apel, telecopiator sau fax, în cazul comunicărilor nesolicitate, dacă există un refuz evident din partea consumatorului; sau

d) livrarea către consumator a unui serviciu financiar la distanţă contra plată, fără o solicitare prealabilă din partea acestuia, dacă această livrare presupune efectuarea unei plăţi imediate sau ulterioare,

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(6) Necomunicarea de către prestatorul serviciilor de plată a termenelor şi condiţiilor contractuale, a informaţiilor prealabile aferente serviciilor de plată prevăzute de legislaţia cu privire la încheierea şi executarea contractelor la distanţă privind serviciile financiare de consum, şi anume:

a) unde este cazul, a notificării care să indice că serviciul este legat de instrumente ce implică riscuri speciale asociate trăsăturilor lor specifice sau a operaţiunilor care trebuie executate, sau al cărui cost depinde de fluctuaţiile de pe pieţele financiare care nu se află sub controlul prestatorului serviciilor de plată şi nu poate fi prezentată o estimare a evoluţiei viitoare raportată la performanţele statistice precedente;

b) a informaţiei privind existenţa sau posibilitatea existenţei unor taxe şi costuri suplimentare care nu se achită prin intermediul prestatorului de servicii de plată sau care nu sînt impuse de acesta;

c) a limitei de timp sau a datei pînă la care informaţiile furnizate sînt valabile;

d) a modalităţilor de plată şi de executare a serviciului de plată;

e) a oricărui cost suplimentar pentru consumator, rezultat din utilizarea de către acesta a mijloacelor de comunicare la distanţă, dacă astfel de costuri adiţionale se percep de către prestatorul de servicii de plată;

f) a informaţiei privind existenţa sau lipsa dreptului de revocare şi, în cazul în care acest drept există, a termenului şi a condiţiilor de exercitare a acestuia, inclusiv a informaţiilor privind sumele pe care consumatorul trebuie să le plătească pentru serviciul de plată prestat în mod efectiv, precum şi a consecinţelor ce decurg din neexecutarea acestui drept;

g) a modalităţilor practice de exercitare a dreptului de revocare a contractului înainte de termen, a adresei poştale la care poate fi depusă sau expediată notificarea privind revocarea contractului, precum şi a numărului de fax sau a adresei electronice la care aceasta poate fi expediată;

h) a informaţiei privind existenţa unor fonduri de garantare sau a altor mecanisme de compensare, altele decît cele prevăzute prin lege,

se sancţionează cu amendă de la 30 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere sau cu amendă de la 60 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(7) Încălcarea cerinţelor de informare pentru alte contracte decît contractele negociate în afara spațiilor comerciale şi contractele la distanţă prin:

a) neprezentarea sau prezentarea incompletă a informaţiei precontractuale pentru alte contracte decît contractele negociate în afara spațiilor comerciale şi contractele la distanţă

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) necomunicarea principalelor caracteristici ale produselor sau serviciilor în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu produsele sau serviciile în cauză

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) necomunicarea informaţiei referitoare la preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse ori, în cazul în care preţul nu poate fi calculat din timp dată fiind natura produselor sau a serviciilor, la modalitatea de calcul al preţului, precum şi la costurile suplimentare de transport, de livrare sau la taxele poştale, ori, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp, neindicarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consummator

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(8) Încălcarea cerinţelor de informare pentru contractele negociate în afara spaţiilor comerciale şi cele la distanţă prin:

a) neprezentarea sau prezentarea incompletă a informaţiei precontractuale pentru contractele negociate în afara spaţiilor comerciale şi cele la distanţă

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) necomunicarea principalelor caracteristici ale produselor sau serviciilor în mod corespunzător cu mijlocul de comunicare utilizat şi cu produsele sau serviciile în cauză

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 18 la 30 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 42 la 60 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) necomunicarea informaţiei referitoare la preţul total al produselor sau serviciilor cu toate taxele incluse, la costurile suplimentare de transport, de livrare, la taxele poștale sau de orice altă natură ori, în cazul în care acestea nu pot fi calculate din timp, neindicarea faptului că aceste costuri suplimentare ar putea fi suportate de consummator

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) necomunicarea informaţiei privind costul de utilizare a mijloacelor de comunicare la distanță în vederea încheierii contractului, atunci cînd este calculat pe baza unui alt tarif decît tariful de bază,

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

e) necomunicarea informaţiei privind modalitățile de plată, livrare şi executare, privind data pînă la care sau termenul în care comerciantul se angajează să livreze produsele sau să presteze serviciile

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

f) necomunicarea informaţiei privind existența și condițiile aferente avansurilor sau altor garanții financiare care trebuie plătite sau oferite de consumator la cererea comerciantului

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

g) necomunicarea informaţiei privind existenţa sau lipsa dreptului de revocare şi, dacă acest drept există, privind termenul şi condiţiile de exercitare a acestuia, inclusiv a informaţiilor despre faptul că consumatorul va trebui să suporte costul aferent returnării produselor în caz de revocare, iar pentru contractele la distanță – dacă, prin însăși natura lor, produsele nu pot fi, în mod normal, returnate prin poștă – costul aferent returnării produselor; necomunicarea informaţiei că consumatorul nu va beneficia de un drept de revocare, a consecinţelor ce decurg din neexecutarea acestui drept sau a circumstanţelor în care consumatorul îşi pierde dreptul de revocare

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(9) Nerambursarea sau rambursarea, cu depăşirea termenului de 14 zile de la data la care este informat despre decizia de revocare a contractului, de către comerciant a sumelor pe care le-a primit drept plată din partea consumatorului

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(10) Încălcarea cerințelor legislației în vigoare privind indicarea categoriei de clasificare a structurii de primire turistică prin:

a) afișarea de către structura de primire turistică a categoriei de clasificare fără a deține certificat de clasificare emis în condițiile Legii nr. 352/2006 cu privire la organizarea și desfășurarea activității turistice în Republica Moldova

se sancționează cu amendă de la 40 la 45 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere;

b) afișarea repetată, pe parcursul unui an, de către structura de primire turistică a categoriei de clasificare fără a deține certificat de clasificare

se sancționează cu amendă de la 80 la 90 de unități convenționale aplicată persoanei cu funcție de răspundere.

Articolul 3441. Încălcarea cerinţelor legislației referitoare la contractele privind cazarea periodică, contractele privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractele de intermediere a produsului de vacanţă, contractele de intermediere a participării la un sistem de schimb și la contractele de servicii turistice*

(1) Încălcarea cerinţelor legislației referitoare la contractele privind cazarea periodică, contractele privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractele de intermediere a produsului de vacanţă şi contractele de intermediere a participării la un sistem de schimb prin:

a) neprezentarea sau prezentarea necompletă a informaţiei precontractuale referitoare la contractele privind cazarea periodică, contractele privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractele de intermediere a produsului de vacanţă şi contractele de intermediere a participării la un sistem de schimb

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 72 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) neincluderea în contract a informațiilor standard obligatorii referitoare la contractele privind cazarea periodică, contractele privind produsul de vacanţă pe termen lung, contractele de intermediere a produsului de vacanţă şi contractele de intermediere a participării la un sistem de schimb

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) necomunicarea informaţiei privind dreptul de revocare, a termenului şi a condiţiilor de exercitare a acestuia, a informaţiilor privind interzicerea plăţilor în avans

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 60 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

(2) Încălcarea cerinţelor legislației privind contractele de servicii turistice, prin:

a) neprezentarea sau prezentarea necompletă a informaţiei preliminare la încheierea contractului de servicii turistice

se sancţionează cu amendă de la 6 la 15 unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 30 la 45 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 72 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

Articolul 345. Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei

(1) Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei prin:

a) introducerea pe piaţă, darea în folosinţă sau utilizarea la măsurări a mijloacelor de măsurare în domeniile sănătăţii publice, ordinii şi siguranţei publice, protecţiei mediului, protecţiei consumatorilor, perceperii taxelor şi a impozitelor, corectitudinii tranzacţiilor comerciale, fără următoarele dovezi sau cu dovezile falsificate, după caz:

– marcajul aprobării de model;

– marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar;

– marcajul de verificare metrologică;

– marcajul de verificare metrologică iniţială CE;

– certificatul de aprobare de model;

– certificatul de etalonare,

ori fără buletinul de verificare metrologică sau cu buletinul de verificare metrologică cu termenul de valabilitate expirat,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) introducerea pe piaţă a produselor preambalate care nu sînt marcate cu litera „e” şi pe care nu este indicată masa nominală sau volumul nominal al produsului, de asemenea a sticlelor utilizate ca recipiente de măsură care nu sînt marcate cu semnul „з” (epsilon inversat) de către producător ori sînt marcate cu semnul „з” falsificat,

se sancţionează cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) depozitarea şi/sau introducerea pe piaţă a produselor preambalate ce nu corespund cerinţelor şi verificărilor prevăzute în regulamentele generale de metrologie legală, aprobate de Guvern,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) introducerea pe piaţă de către producător sau reprezentantul autorizat al acestuia şi/sau darea în folosinţă a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal fără asigurarea reparaţiei acestora

se sancţionează cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

e) introducerea pe piaţă de către producător, reprezentantul autorizat al acestuia ori de către importator sau folosirea pe piaţă a mijloacelor de măsurare, altele decît cele care se supun controlului metrologic legal, care nu corespund exigenţelor prescrise şi pentru care nu a fost asigurată trasabilitatea măsurărilor prin etalonare

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

f) repararea, montarea şi darea în folosinţă a mijloacelor de măsurare supuse controlului metrologic legal, preambalarea produselor, producerea şi/sau importul sticlelor utilizate ca recipiente de măsură, înainte de depunerea notificării şi confirmarea recepţionării acesteia de către Institutul Naţional de Metrologie

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

g) refuzul de a motiva pertinenţa şi siguranţa de către responsabilii de publicarea sau de transmiterea rezultatelor măsurărilor, oferirea către public a unor rezultate ale măsurării false sau înşelătoare

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

(2) Încălcarea regulilor din domeniul metrologiei prin:

a) utilizarea unor unităţi de măsură ilegale în domeniile de interes public

se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

b) efectuarea de măsurări în domenii de interes public ce sînt neconforme reglementărilor tehnice şi documentelor normative în domeniul metrologiei, efectuarea de măsurări ale căror rezultate nu sînt trasabile la etaloanele naţionale sau la cele de referinţă ale Republicii Moldova, sau la cele ale altor ţări care sînt trasabile la etaloanele internaţionale

se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

c) efectuarea de măsurări supuse controlului metrologic legal cu mijloace de măsurare neverificate metrologic sau neetalonate şi cu proceduri de măsurare legale neaprobate în modul stability

se sancţionează cu amendă de la 60 la 80 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 120 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 100 la 160 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

d) introducerea pe piaţă, darea în folosinţă sau utilizarea mijloacelor de măsurare în măsurările din domenii de interes public fără marcaje metrologice (marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar, marcajul de aprobare de model, marcajul de verificare metrologică, marcajul de verificare metrologică iniţială CE) sau cu marcaje metrologice deteriorate, falsificate, înlăturate ori cu termenul de valabilitate expirat, fără certificate de aprobare de model, fără buletine de verificare metrologică sau cu documentele menţionate falsificate ori cu termenul expirat

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

e) oferirea de servicii, de către persoanele fizice sau juridice care activează în domenii de interes public, cu mijloace de măsurare neadecvate, deteriorate, fără marcaje metrologice (marcajul CE şi marcajul metrologic suplimentar, marcajul de aprobare de model, marcajul de verificare metrologică, marcajul de verificare metrologică iniţială CE) sau cu marcaje metrologice deteriorate, falsificate, înlăturate ori cu termenul de valabilitate expirat, fără certificate de aprobare de model, fără buletine de verificare metrologică sau cu documentele menţionate falsificate ori cu termenul expirat

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 80 la 140 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice;

f) utilizarea de mijloace de măsurare cu caracteristici metrologice modificate premeditat sau cu indicaţii exprimate în unităţi de măsură ilegale, puse sub interdicţie de către Agenţia pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei,

se sancţionează cu amendă de la 60 la 100 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 120 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

Articolul 348. Încălcarea regulilor de evaluare a conformităţii

Încălcarea regulilor de evaluare a conformităţii prin:

a) eliberarea certificatelor de conformitate/de examinare de tip/de etalonare şi a buletinelor de verificare metrologică în baza rezultatelor negative ale încercărilor, etalonărilor sau inspecţiilor/verificărilor metrologice;

b) eliberarea certificatelor de conformitate/de examinare de tip/de etalonare şi a rapoartelor de încercări sau a buletinelor de verificare metrologică în baza rezultatelor neveridice ale încercărilor, certificărilor, inspecţiilor, etalonărilor sau verificărilor metrologice;

c) eliberarea documentelor enumerate la lit.a) şi b) în cazul neconformităţii produselor cu condiţiile prevăzute în reglementările tehnice şi documentele normative, potrivit cărora produsele au fost supuse evaluării conformităţii;

d) eliberarea documentelor enumerate la lit.a) şi b) pentru produse şi servicii ce nu ţin de domeniul de acreditare al organismului de evaluare a conformităţii;

e) eliberarea documentelor enumerate la lit.a) şi b) în cazul suspendării, retragerii, restrîngerii sau expirării termenului de valabilitate a acreditării acordate de organismul naţional de acreditare şi/sau a recunoaşterii/desemnării acordate de către autoritatea de reglementare

se sancţionează cu amendă de la 180 la 300 de unităţi convenţionale aplicată persoanei juridice.

Articolul 349. Împiedicarea activităţii legitime a funcţionarului public

(4) Împiedicarea activităţii legitime a inspectorilor din cadrul Agenţiei pentru Protecţia Consumatorilor şi Supravegherea Pieţei prin neadmiterea lor la efectuarea controlului iniţiat în limitele legii, prin împiedicarea accesului în încăperi sau pe teritoriul pasibil controlului, prin neprezentarea, în cadrul controlului, a documentelor/ informaţiei solicitate care sînt obiectul controlului, prin prezentarea informaţiei neautentice sau incomplete

se sancţionează cu amendă de la 30 la 90 de unităţi convenţionale aplicată persoanei fizice, cu amendă de la 90 la 180 de unităţi convenţionale aplicată persoanei cu funcţie de răspundere.

 

 

 

28 Noiembrie | 2024
Seminar dedicat stațiilor de încărcare a vehiculelor electrice în Republica M...
Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a participat în cadrul seminarului organizat de Institutul Național de Metrologie, pe marginea Proiectului PTB EaP QI4GT, axat pe transpunerea standardelor europene în legislația națională privind stațiile de &ici...
27 Noiembrie | 2024
Vizită de lucru la Biroul Român de Metrologie Legală din București
În perioada 26-28 noiembrie 2024, inspectorii Direcției Supraveghere Metrologică din cadrul Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) se află la Biroul Român de Metrologie Legală din București pentru aprofundarea cunoștințelor și îmbunătățirea competențelor p...
25 Noiembrie | 2024
Lansarea proiectului PTB EaP QI4GT: „Armonizarea standardelor europene pentru...
La data de 25 noiembrie 2024, șeful Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, dl Sergiu DĂRĂNUȚĂ  a luat parte la evenimentul de lansare a proiectului PTB EaP QI4GT, axat pe „Transpunerea standardelor europene în legislația națională referitoare la stațiile de în...