Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței este obligată să primească și să înregistreze imediat petiția sau alte documente depuse în cadrul procedurii administrative.
Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței nu are dreptul să refuze primirea petițiilor doar din motiv că nu se consideră competentă sau pentru că ar considera petiția ca fiind inadmisibilă sau neîntemeiată.
În cazul petițiilor sau al altor documente depuse la sediu, Direcția Relații cu Consumatorii și Mediul de Afaceri eliberează dovada înregistrării lor.
Petițiile sau alte documente depuse în scris la o autoritate publică sau prin fax se consideră a fi depuse odată cu înregistrarea lor în cadrul autorității publice.
Petițiile sau alte documente trimise prin poștă se consideră depuse în termen dacă au fost predate recomandat la oficiul poștal înainte de expirarea termenului.
În cazul petițiilor sau al documentelor depuse în formă electronică, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței este obligată să comunice în cel mult 2 zile, prin aceleași mijloace, numărul de înregistrare al petiției. În caz de litigiu, dovada depunerii petiției în formă electronică, respectiv a comunicării numărului de înregistrare, este mesajul salvat în dosarul „Trimise” al contului de poștă electronică. Pentru o gestionare în bune condiții a activității de soluționare a petițiilor prin mijloace electronice, Agenția pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței oferă posibilitatea depunerii petițiilor on-line prin intermediul paginii web oficiale http://consumator.gov.md/ rubrica Depunerea reclamațiilor - Depune o reclamație electronică, ulterior petiționarul va primi dovada de înregistrare.
Petițiile pot fi formulate verbal în cadrul programului de audiență cu publicul. Aceste petiții se consemnează într-un proces-verbal și se înregistrează de către Direcția Relații cu Consumatorii și Mediul de Afaceri din cadrul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței.