În procesul efectuării controlului, persoana supusă controlului este în drept:
a) să verifice delegaţia de control şi să ia cunoştinţă de legitimaţia de serviciu a inspectorului;
b) să fie informată referitor la drepturile şi obligaţiile sale;
c) să conteste acţiunile inspectorilor;
d) să prezinte dovezi şi explicaţii în favoarea sa;
e) să ceară anexarea la procesul-verbal de control a oricăror documente sau copii ale acestora, pe care are dreptul să aplice semnătura şi să dea explicaţii în scris, precum şi să ceară includerea în actul de control a menţiunilor cu privire la unele fapte sau drepturi/obligaţii;
f) să solicite o singură dată, în cazuri temeinic justificate, organului de control suspendarea sau amînarea controlului pentru o altă perioadă în cazul în care efectuarea controlului va afecta funcţionarea sa normală sau va duce la suspendarea activităţii sale ori în cazul în care, din considerente obiective, ea nu poate fi supusă controlului;
g) să ia cunoştinţă de procesul-verbal de control și de alte documente, întocmite în cadrul controlului;
h) să asiste personal sau prin reprezentantul său în procesul controlului;
i) să obțină acces gratuit și autorizat la toată informația și documentele care se referă la controalele efectuate sau care vor fi efectuate asupra sa, inclusiv prin Registrul de stat al controalelor;
j) să indice organului de control adresa sa electronică la care organul în cauză este obligat să transmită notificările și informația/documentele aferente controlului;
k) să documenteze acțiunile inspectorilor și ale persoanelor care îi însoțesc în interes de serviciu prin proba cu martori și/sau prin intermediul altor mijloace, precum mijloacele de înregistrare foto, video, audio etc. Prelucrarea datelor cu caracter personal ale persoanelor vizate se realizează în baza interesului legitim al persoanelor supuse controlului, conform legislației privind protecția datelor cu caracter personal. În procesul efectuării controlului, persoana supusă controlului nu este obligată să obțină acceptul sau să informeze prealabil persoanele vizate despre documentarea acțiunilor acestora și despre utilizarea unor astfel de mijloace;
l) să beneficieze de un plan de remediere în condițiile prevăzute de art. 461 din Codul contravențional nr. 218/2008;
m) să transmită/încarce/prezinte probe în scopul executării prescripției și să semneze electronic procesul-verbal de control prin intermediul cabinetului personal.