Întrevedere de lucru cu Banca Mondială și UIPAC

a

Reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC), cu participarea dl Sergiu Dărănuță a avut  în această săptămâna două întrevederi cu reprezentanții Băncii Mondiale  inclusiv cu dl Aureliu Casian, directorul executiv din cadrul Unității de Implementare a Proiectului Băncii Mondiale de Ameliorare a Competitivității (UIPAC).

Scopul ședințelor au fost acțiunile implementate în comun pe diferite segmente de importanță majoră pentru ISSPNPC, identificarea necesităților și acțiunilor pentru perioada următoare.

S-a pus în discuție modernizarea și fortificarea capacităților  ISSPNPC, inclusiv acțiuni de instruire și schimb de experiență, precum și digitalizarea proceselor din cadrul autorității, fiind instrumentele de bază pentru care se mizează întru asigurarea accesului rapid și eficient la serviciile oferite de instituțiile din domeniul infrastructurii calității.

Dl Dărănuță a exprimat aprecieri și mulțumiri pentru suportul Băncii Mondiale acordat  ISSPNPC.

Dl Imeldin Radaslic a menționat faptul că „cu pași mici se reușesc lucruri importante”.

Administrator
Ultima actualizare: 17 Iunie 2025 - 10:14