ISSPNPC continuă acțiunile de supraveghere a calității motorinei la punctele strategice de intrare în țară

1

 Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) continuă și intensifică acțiunile de control și supraveghere a pieței produselor petroliere, în scopul protejării consumatorilor și verificării conformității motorinei plasate pe piața Republicii Moldova.

În acest context, în data de ieri, până târziu, inspectorii ISSPNPC au desfășurat acțiuni de supraveghere și prelevare de probe de motorină de la depozitele din zona postului vamal Leușeni, destinate circuitului comercial. Activitățile au fost orientate spre verificarea respectării cerințelor de calitate și conformitate, în strictă concordanță cu prevederile legislației în vigoare.

Totodată, astăzi, acțiunile de control continuă în Portul Internațional Liber Giurgiulești, unde s-au efectuat prelevări de probe din loturile de motorină la intrarea în țară, înainte de plasarea acestora pe piața internă. La aceste acțiuni participă inclusiv, conducerea ISSPNPC, alături de specialiștii din cadrul Serviciului control produse petroliere, fapt ce denotă importanța sporită acordată acestui domeniu .

Măsurile întreprinse la punctele de trecere a frontierei Leușeni și în Portul Internațional Liber Giurgiulești au ca scop prevenirea introducerii pe piață a produselor petroliere neconforme, precum și asigurarea protecției de stat a drepturilor și intereselor legitime ale consumatorilor, împotriva riscului de a achiziționa produse petroliere care le-ar putea afecta securitatea, sau interesele economice prin  deteriorarea mijloacelor de transport.

Probele prelevate urmează a fi transmise către laboratoare acreditate pentru efectuarea analizelor de specialitate, iar în funcție de rezultatele obținute, ISSPNPC va întreprinde toate măsurile legale necesare, inclusiv aplicarea sancțiunilor prevăzute de legislația în vigoare, în cazul în care se va constata neconformitatea acestora.

ISSPNPC accentuează că supravegherea calității produselor petroliere constituie o prioritate constantă, motiv pentru care controalele vor continua atât la punctele de intrare în țară, cât și pe întreg lanțul de distribuție, reafirmându-și totodată angajamentul ferm de a acționa în interesul consumatorilor și de a asigura un climat corect, sigur și transparent pe piața produselor petroliere din Republica Moldova.


 

Administrator
Ultima actualizare: 30 Ian 2026 - 14:55