Protecția consumatorilor în practică: lecții pentru viitorii economiști
În contextul marcării Zilei Mondiale a Drepturilor Consumatorilor — un prilej de a conștientiza cât de important este să fim informați și protejați în calitate de consumatori.
Cu această ocazie, studenții Facultății Inginerie Economică și Business din cadrul Universității Tehnice a Moldovei au participat la o întâlnire interactivă cu reprezentanții Inspectoratului pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.
Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă dinamică, plină de exemple practice despre rolul instituțiilor statului în apărarea drepturilor consumatorilor.
Printre temele abordate s-au regăsit:
- Relația dintre agentul economic și consumator;
- Protecția intereselor economice ale consumatorilor;
- Aspecte legate de achitarea și livrarea produselor;
- Conformitatea produselor și marcajul CE;
- Importanța etichetării corecte și rolul Panoului Consumatorului.
Studenții au avut ocazia să analizeze studii de caz reale, înțelegând modul în care se aplică legea în practică și ce măsuri pot lua pentru a-și proteja drepturile atunci când devin consumatori.