Reprezentanții ISSPNPC au participat la ultima sesiune de instruiri privind consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscului în sectorul financiar.

A

În perioada 21-22 Februarie 2023, reprezentanții Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, au participat la ultima sesiune de instruire în domeniul protecției consumatorului din cadrul proiectului Twinning Asistență tehnică finanțat de Uniunea Europeană care vizează „Consolidarea supravegherii, guvernanței corporative și gestionării riscurilor în sectorul financiar al Republicii Moldova”.

Astfel, în contextul desfășurării ultimei misiunii de asistență tehnică pe componenta trei al proiectului (Un nou cadru legal de îndreptare a supravegherii organizațiilor nebancare de credit este dezvoltat și pus în aplicare. Consolidarea capacităților pentru a asigura o piața financiară fără credit responsabili pe protecția consumatorilor, capabili să aplice eficient și corect practicile europene privind protecția consumatorilor), experții ANPC au prezentat dreptul consumatorilor la informare, cu accent pe aspectele esențiale din legislația europeană existentă. Analizele și interpretările conform legislației în vigoare și detalii din perspectiva activității de control a instituțiilor financiare nebancare. Prezentarea unui exemplu relevant de campanie publicitara desfășurată în Romania, la nivelul ANPC intitulat „Este dreptul tău sa alegi!!”

De asemenea, experții au oferit prezentări privind aspectele practice legate de clauzele abuzive din contractele de credit pentru instituțiile financiare nebancare.

Administrator
Ultima actualizare: 10 Iunie 2025 - 10:14