Ședința de lucru comună cu Serviciul Vamal RM și EUBAM

La data 19 mai curent, Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor a găzduit reprezentanții din cadrul Misiunii Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM) și a Serviciului Vamal, unde s-a desfășurat ședința de lucru cu privire la intensificarea cooperării inter-departamentale.
Ca urmare a acordurilor din cadrul activităților desfășurate până în prezent și care au scopul de a consolida cooperarea inter-departamentale dintre Serviciul Vamal și Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare si Protectia Consumatorului, Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina (EUBAM), a menționat în cadrul ședinței referitor la organizarea unui atelier de lucru în Germania, obiectivul atelierului de lucru fiind transferul cunoștințelor de la experții UE și încurajarea cooperării în domeniul supravegherii pieței și al protecției consumatorilor între autoritățile vamale și cele de supraveghere a pieței.
Inspectoratul salută inițiativa colegilor de la EUBAM și aduce mulțumiri pentru susținere și implicare pentru dezvoltarea eficientă a conlucrării cu autoritățile vamale.