În slujba consumatorului: un nou funcționar public își asumă angajamentul solemn

Jurământ

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) are plăcerea de a anunța confirmarea în funcția publică a dna Mihaela Gavrylyuk , specialist principal în cadrul Direcției Inspectoratului, după promovarea cu succes a perioadei de probă de trei luni. Momentul a fost marcat printr-o ceremonie solemnă de depunere a jurământului de credință, desfășurată în prezența conducerii autorității.
Pe parcursul celor trei luni de perioadă de probă, dna Mihaela Gavrylyuk s-a impus ca un specialist responsabil și dedicat în domeniul resurselor umane, contribuind activ la activitățile Secției. 
În cadrul ceremoniei oficiale, desfășurate în fața simbolurilor de stat, dna Mihaela Gavrylyuk a depus jurământul de credință prevăzut de lege, asumându-și solemn următoarele angajamente:

 

„Să respecte Constituția Republicii Moldova, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, de a apăra suveranitatea, independența și integritatea teritorială a țării, precum și de a executa cu obiectivitate și imparțialitate legile și obligațiile cu respectarea normelor de conduită profesională.”

Jurământul a fost depus în temeiul prevederilor art. 32 din Legea nr. 158/2008 cu privire la funcția publică și statutul funcționarului public, act normativ care reglementează drepturile, obligațiile și responsabilitățile funcționarilor publici .

Cu prilejul ceremoniei, șeful Inspectoratului, dl. Sergiu DĂRĂNUŢĂ, a adresat funcționarului public călduroase felicitări pentru încheierea și promovarea cu succes a perioadei de probă, subliniind importanța confirmării în funcția publică ca etapă definitorie în cariera unui funcționar al statului.

 

„Vă felicităm pentru promovarea cu succes a perioadei de probă și vă urăm mult succes în activitate, perseverență și creștere profesională. Fiecare funcționar al acestei instituții este un ambasador al statului de drept în fața cetățenilor pe care îi servește.”                                                — Sergiu DĂRĂNUŢĂ, Şeful ISSPNPC

Cu acest fericit prilej, întreaga echipă a Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor îi urează dnei. Mihaela Gavrylyuk devotament față de valorile serviciului public, verticalitate morală, progrese remarcabile în activitatea profesională și recunoașterea meritărilor la justa lor valoare.

Ne bucurăm să o avem în rândul nostru și suntem convinși că expertiza și pasiunea sa pentru domeniul resurselor umane vor contribui la întărirea capacității instituționale a ISSPNPC în anii ce urmează.

 

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor 

Tel: +373 22 501 981  | Email: secretariat@isspnpc.gov.md |  www.consumator.gov.md

Chișinău, Republica Moldova

Administrator
Ultima actualizare: 25 Mai 2026 - 10:16