Instituțiile publice își unesc eforturile pentru protecția consumatorilor în era digitală
06.06.2025, Chișinău - În contextul transformării digitale accelerate și al noilor provocări în domeniul protecției consumatorilor, mai multe instituții publice și organizații partenere își dau întâlnire în cadrul workshopului „Synergizing Public Institutions for Enhanced Consumer Protection through e-Democracy”. Evenimentul este dedicat consolidării cooperării interinstituționale în vederea asigurării unei protecții eficiente și moderne a consumatorilor în societatea digitală.
Dl Sergiu Dărănuță, șef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor, va avea o intervenție-cheie în cadrul sesiunii de dezbateri, aducând în prim-plan rolul instituției în supravegherea pieței și în promovarea inovațiilor digitale în sprijinul cetățenilor.
Evenimentul își propune să faciliteze un dialog constructiv între actorii implicați în supravegherea pieței, protecția drepturilor consumatorilor și digitalizarea serviciilor publice, în vederea identificării unor soluții eficiente și colaborative în beneficiul cetățenilor.
Invitați speciali ai workshopului:
- Sergiu Dărănuță, șef al Inspectoratului de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor
- Cristina Bolun, Șefa Serviciului Protecția Consumatorului, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării
- Mihaela Pascal, Directoare, Centrul European al Consumatorului din Republica Moldova
- Aurica Butnari, Ofițeră de programe, Delegația Uniunii Europene în Republica Moldova
- Serghei Merjan, Director de Program, Expert-Grup
- Andrei Prisăcar, Director adjunct, Agenția de Guvernare Electronică
- Ludmila Cîrlig, Manager de proiect, Agenția de Guvernare Electronică
Teme centrale abordate în cadrul workshopului:
- dezvoltarea unor mecanisme digitale de sesizare și feedback pentru consumatori
- schimbul de date între instituții pentru intervenții rapide și eficiente
- digitalizarea proceselor de inspecție și supraveghere a pieței
- promovarea transparenței și implicării cetățenilor prin platforme de e-democracy
- alinierea la standardele europene în domeniul protecției consumatorilor
Acest atelier reprezintă o oportunitate strategică de a consolida parteneriatele interinstituționale și de a contura o viziune comună asupra modului în care instituțiile statului pot răspunde mai bine nevoilor consumatorilor, într-un mediu digital aflat în continuă evoluție.