Lansarea campaniei de informare a consumatorilor privind clauzele abuzive și practicile comerciale incorecte

a

Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor inițiază o campanie de informare privind clauzele abuzive în contracte și practicile comerciale incorecte.

Astfel, pe parcursul lunii mai vor fi desfășurate vizite de informare și consultanță în mai multe centre comerciale, universități. Specialiştii ISSPNPC vor merge în centrele comerciale din mun.Chişinău, unde vor fi la dispoziţia consumatorilor şi agenţilor economici, oferind consiliere despre clauzele abuzive care sunt incluse în contractele cu consumatorii: de a lua liber decizii la achiziţionarea produsului, serviciului, fără a i se impune în contracte clauze abuzive sau care pot favoriza folosirea unor practici comerciale incorecte, de natură a influenţa opţiunea acestuia, de a beneficia de o redactare clară şi precisă a clauzelor contractuale, de a lua cunoştinţă în prealabil de textul contractului pe care intenţionează să îl încheie.

Obiectivul campaniei este de a sensibiliza consumatorii, privind prevenirea clauzelor abuzive care sunt incluse în contractele cu consumatorii, precum și siguranața acestora.

Administrator
Ultima actualizare: 10 Iunie 2025 - 09:47