Astăzi, 12 aprilie 2024, Inspectoratulde Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor (ISSPNPC) din cadrul Ministerului Dezvoltării Economice și Digitalizării a efectuat o vizită de consultanță cu participarea studenților din cadrul Colegiul Cooperatist din Republica Moldova.
Scopul evenimentului a fost informarea studenților despre aspecte importante legate de protecția consumatorilor, comerțul electronic în contextul actual, dar și necesitatea de a promova colaborarea între autoritățile responsabile, mediul de afaceri și comunitatea academică pentru a îmbunătăți standardele în domeniul protecției consumatorilor din Republica Moldova.
Prin astfel de acțiuni, ISSPNPC tinde să contribuie la creşterea capacității decizionale a consumatorilor, să informeze consumatorii despre drepturile lor şi să prevină eventualele încălcări.